Proiectul BRIDGE – culoar al afacerilor între Dolj şi Hampshire

0
120

Primul portal de afaceri prin intermediul căruia investitorii din comitatul Hampshire pot afla despre oportunităţile de investiţii din Judeţul Dolj – proiectul BRIDGE – a intrat, ieri, în perioada de testare. În acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit la sediul Palatului Administrativ din Craiova cu omul de afaceri Călin Humă, director executiv al INES Group, şi John Slade, fost primar al oraşului Southempton şi ambasador al comitatului Hampshire. Tot ieri, şeful administraţiei publice judeţene a primit distincţia de ambasador onorific al comitatului Hampshire.

“În luna octombrie, am avut o întâlnire cu reprezentanţii unor firme de top din Marea Britanie. La o săptămână după această întâlnire, o delegaţie din Dolj a ajuns în comitatul Hampshire. Ne-am întâlnit acolo cu oameni de afaceri, cu reprezentanţii Camerei de Comerţ, cu omologii noştri pe linie administrativă de acolo şi, astfel, între comitatul Hampshire şi judeţul Dolj s-au pus bazele unei relaţii statornice. Împreună am identificat modalităţi de comunicare în domeniul afacerilor şi mă refer la proiectul BRIDGE – o conexiune între Hampshire şi Dolj. Prin acest proiect se realizează un portal pe Internet prin intermediul căruia noi ne facem cunoscute oportunităţile de investiţii în Dolj, ceea ce noi, ca autoritate publică, dorim să realizăm în judeţ şi proiectele pentru care dorim să atragem fonduri. Domnul Jhon Slade, fost primar al oraşului Southempton, doreşte să ştie în amănunt cu ce se ocupă Consiliul Judeţean şi care sunt posibilităţile de organizare a turismului de week-end, a turismului de conferinţe în judeţul Dolj”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, ambasadorul comitatului Hampshire, John Slade, a afirmat că speră să poată vizita judeţul Dolj, despre care ştie că este o regiune cu potenţial. “Sper că voi putea să analizez situaţia judeţului Dolj şi să aflu cât mai multe lucruri despre el în timpul vizitei mele aici. Sper să se creeze o relaţie de lungă durată între cele două regiuni – Dolj şi Hampshire. Vizita dumneavoastră în regiunea noastră a fost apreciată de colegii din Guvernul local, care s-au bucurat de faptul că v-aţi făcut timp să veniţi să ne vizitaţi pentru a pune bazele acestei cooperări care în mod sigur va aduce succes ambelor localităţi”, a precizat Jhon Slade, ambasadorul comitatului Hampshire.

Proiectul BRIDGE ar putea fi extins în toată România

Potrivit directorului executiv al INES Group, Călin Humă, există şase ca proiectul BRIDGE să fie implementat în toată România, dacă va avea succes în judeţul Dolj. “Problema fundamentală a firmelor englezeşti este că au acces prin diverse medii la proiectele guvernamentale, dar foarte puţine dintre ele, care nu au legături directe cu România, ştiu de această regiune. Pentru că nu au de unde. Am introdus acest concept BRIDGE care se vrea o platformă digitală pe baza căreia toate interesele economice, aflate în subordinea Consiliului Judeţean, vor fi aduse la cunoştinţa comitatului Hampshire. Camera de Comerţ Hampshire are 3.000 de companii, dintre care unele sunt între cele mai mari din lume. Toate proiectele Consiliului Judeţean vor fi încărcate pe această platformă digitală de către Direcţia de Afaceri Europene, la care vor avea acces direct toate firmele din Hampshire. În măsura în care oricine are o idee o poate genera singur prin intermediul acestei platforme fără a mai apela la intermediari. Platforma este gata în prima ei fază, iar acum se testează. Testele încep chiar de azi, iar de săptămâna viitoare vom face legătura cu Hampshire. Proiectul-pilot are loc în judeţul Dolj, iar în cazul în care acesta se dovedeşte a fi un succes, atunci îl vom extinde în toată ţara şi în toată Marea Britanie”, a declarat omul de afaceri Călin Humă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, ambasador onorific în Hampshire

Şeful administraţiei publice judeţene, Ion Prioteasa, a primit distincţia de ambasador onorific al comitatului Hampshire, din Anglia, aceasta fiindu-i înmânată personal de fostul primar al oraşului Southampton, John Slade. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că, în perioada următoare, se gândeşte să instituie o distincţie asemănătoare de ambasador al Judeţului Dolj. „Sunt onorat de înmânarea acestei distincţii. Sunt cetăţean de onoare al mai multor localităţi din Dolj, dar aceasta este o distincţie cu adevărat extraordinară. Mă onorează nu doar pe mine, ci pe toţi locuitorii judeţului Dolj. Această instituţie a ambasadorilor comitatului Hampshire, de altfel foarte interesantă, ne dorim s-o aplicăm şi noi într-o perioadă viitoare, după ce vom face un regulament şi după ce ne vom inspira mai bine din ceea ce urmează să se facă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.