Şcolarii de la Colegiul Naţional „Carol I” au fost surprinşi, ieri, de vizita lui Moş Nicolae. Îmbrăcat în haină roşie, cu barbă albă, cu sacul încărcat, acesta a trecut prin fiecare clasă să le spună celor mici povestea lui şi să lase câte o ciocolată. Cei mai emoţionaţi s-au dovedit a fi copiii de clasa I. Când l-au văzut în pragul clasei, au rămas muţi de uimire şi l-au studiat cu atenţie pe cel care le-a lăsat şi seara daruri în ghetuţe. Pentru ceilalţi copii, întâlnirea cu Moş Nicolae era aşteptată. Este al treilea an când se opreşte în şcoala lor. Mulţi şi-au luat cu ei aparatele de fotografiat pentru a imortaliza momentul vizitei. Au pregătit şi un program de cântece şi poezii pentru a demonstra că au fost cuminţi.