Expoziţie cu daruri de sărbători, la Casa de Cultură “Traian Demetrescu”

0
329

Sunt cu adevărat speciali şi nimic nu ar trebui să le stea în cale când vine vorba ca ei să demonstreze asta. Sunt copiii care, din cauza unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, nu pot desfăşura în mod normal activităţi banale, cotidiene. Necesită sprijin permanent din partea familiei şi, în aceeaşi măsură, din partea întregii societăţi. Sunt speciali tocmai pentru că reuşesc deopotrivă să creeze, să transmită şi să ofere lucruri aparent simple într-un mod aparte…

Craiovenii care vor să dăruiască ceva cu adevărat deosebit apropiaţilor şi, în acelaşi timp, copiilor cu nevoi speciale, pot vizita în aceste zile expoziţia cu vânzare “Sărbătoriţi cu noi”, deschisă, luni, la Casa de Cultură “Traian Demetrescu” din Craiova. Tablouri, coliere, brăţări şi cercei, coroniţe din brad şi multe alte lucruri realizate de aceşti copii împreună cu părinţii şi îndrumătorii lor pot fi admirate şi achiziţionate până vinerea aceasta, între orele 9.00 şi 19.00.

Iniţiativa derulării acestui eveniment a aparţinut Asociaţiei pentru Copii cu Cerinţe Educative Speciale (ACCES), alături de alte două organizaţii – Langdon Down Băileşti – Centrul Educaţional Teodora ( ALDO-CET ) şi “Dincolo de Autism” din Craiova. «ACCES este asociaţia părinţilor care au copii cu deficienţe. Noi promovăm în comunitatea noastră, în grădiniţe şi şcoli respectul şi empatia pentru copiii cu dizabilităţi. Acţiunile noastre vor să atragă mai de grabă atenţia asupra calităţilor, abilităţilor, dar şi a potenţialului acestor copii, decât asupra a ceea ce ei nu pot să realizeze. Cu multă răbdare şi înţelegere din partea celor din jur, a familiei, prietenilor, voluntarilor, terapeuţilor, a societăţii, în general, se fac adevărate miracole. Noi încercăm să arătam bucuria copiilor care reuşesc, în ciuda dizabilităţii, tocmai de aceea am deschis această expoziţie”, spune Adriana Preda, preşedintele Asociaţiei “ACCES”. Aceasta a adăugat că banii proveniţi în urma evenimentului vor fi folosiţi pentru susţinerea unor acţiuni similare, dar şi pentru organizarea, în luna februarie, a unei excursii “la zăpadă”, pentru micuţi.

Persoanele care doresc să se implice în activităţile care urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor cu nevoi speciale pot afla mai multe despre aceste lucruri cu un click pe site-ul Asociaţiei ACCES (www.accesromania.ro). Totodată, se pot face donaţii în contul RO96 BTRL 0170 1205 P257 82XX, Banca Transilvania.