Hematologia ar trebui să fie finalizată la sfârşitul acestei luni

0
521

Consilierul PNL, Adriana Ungureanu, a interpelat autorităţile locale cu privire la chiria pe care municipalitatea o plăteşte pentru sediul de pe bulevardul „Nicolae Titulescu”, acolo unde funcţionează, provizoriu, Clinica de Hematologie. Autorităţile au explicat că, de la sfârşitul acestei luni, Hematologia ar trebui să se mute în imobilul din curtea Maternităţii, lucrările de reabilitare fiind pe final. 

În ultima şedinţă a CLM Craiova, de săptămâna trecută, pornind de la proiectul de rectificare bugetară care s-a aflat pe ordinea de zi, consilierul PNL, Adriana Ungureanu, a interpelat reprezentanţii municipalităţii cu privire la faptul că se plăteşte de la bugetul local o chirie substanţială pentru funcţionarea Clinicii de Hematologie a Spitalului Municipal „Filantropia”. „De ce plătim 490.000 de lei la Spitalul Filantropia? Aici spune că pentru pentru chirie, adică noi plătim chirie la Clinica de Hematologie?”, a pus întrebarea Adriana Ungureanu.

Activitatea medicală a fost mutată provizoriu

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că secţia propriu-zisă a Clinicii de Hematologie, care se află în curtea Maternităţii Spitalului „Filantropia”, a intrat în proces de modernizare, motiv pentru care activitatea medicală a trebuit să fie mutată într-o altă locaţie. „Clinica de Hematologie este în activitatea de investiţii, cu toată secţia, cu tot cu dotări, iar în perioada în care s-a făcut această lucrare, clinica a funcţionat în clădirea închiriată de la Casa de Asistenţă Socială. Contractul se va încheia imediat ce se termină lucrările”, a explicat edilul-şef al Craiovei. 

 Lucrările se află în grafic, susţin autorităţile

Potrivit reprezentantului municipalităţii, lucrări de modernizare care au fost începute încă de anul trecut la Clinica de Hematologie se află în grafic şi ar trebui să fie finalizate, conform contractului, la sfârşitul acestei luni. „Am fost aproape săptămânal acolo, s-au mai făcut nişte modificări la contract în ultimul timp, care au şi fost avizate în şedinţa de CL de luna trecută, în sensul că au mai fost suplimentate nişte lucrări legate de funcţionalitate. Termenul este sfârşitul lui noiembrie”, a declarat primarul Craiovei.

 Penalizări mari pentru întârzierea lucrărilor

Mihail Genoiu a menţionat că, în cazul în care nu se vor putea finaliza la termen lucrările de modernizare a Clinicii de Hematologie, firma de construcţii va fi penalizată pentru întârzierea lucrărilor. „Dacă la sfârşitul lui noiembrie nu va fi finalizată lucrarea, vor intra în penalităţi care ştiu că sunt foarte mari. Dar eu zic că lucrările care au mai rămas de făcut acolo se pot termina fără probleme până la sfârşitul lunii noiembrie”, este de părere primarul Mihail Genoiu. După ce vor fi terminate lucrările, secţia de Hematologie se va muta în sediul renovat.

 Mansardarea acoperişului şi un lift exterior

Potrivit proiectului, la vechea Clinică de Hematologie s-a realizat o extensie a imobilului, prin mansardarea acoperişului, şi a fost construit un lift pentru transportul pacienţilor. Lucrările care au fost începute din toamna anului trecut au constat în consolidarea structurii, refacerea pereţilor şi a acoperişului şi se ridică la suma de 3,5 milioane de lei, banii fiind alocaţi în totalitate de la bugetul local. Clinica va fi dotată, de asemenea, cu aparatură de ultimă generaţie. Clinica de Hematologie este singura clinică de hematologie din Oltenia, având, în acest moment, o capacitate de 55 de paturi.