„Thanksgiving Day and Community Values”

0
433

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman organizează miercuri, 07.11.2018, începând cu ora 13:00, în sala „Marin Sorescu”, videoconferința cu tema: „Thanksgiving Day and Community Values”, susținută de Darin Foster, Vice-Consul în cadrul Ambasadei SUA la București.

La eveniment sunt așteptați să participe elevi de la Liceul Teologic Adventist din Craiova, însoțiți de profesorul Daniela Stancu Priciu.

Sunt ani buni de când organizăm Ziua Recunoștinței la bibliotecă. Prin intermediul American Corner avem acces, deopotrivă cititori și bibliotecari, la tot ceea ce înseamnă sărbători și valori americane. Există în Craiova un public dornic să se informeze în acest sens, motiv pentru care, în măsura posibilităților, încercăm să ne pliem pe toate acele proiecte pentru care publicul nostru manifestă interes și curiozitate”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Ziua Recunoștinței se sărbătorește anual în S.U.A., în a patra zi de joi din luna noiembrie. Originea sărbătorii este plasată în toamna anului 1621, fiind strâns legată de acostarea coloniştilor europeni în Lumea Nouă, și face trimitere la mulţumirea adresată divinității pentru recolta bogată. Thanksgiving Day este prilej pentru reuniuni de familie și pentru petrecerea timpului în compania persoanelor dragi.