Concursul Naţional de matematică – „PRO – PERFORMANŢA” şi-a desemnat câştigătorii, la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova

0
2342

La Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova a fost organizată, la sfârşitul săptămânii trecute, cea de-a IV-a ediţie a concursului de matematică „PRO – PERFORMANŢA”, pentru elevii din clasele V – XII, la care au participat tineri din toată ţara. Competiţia se desfăşoară în parteneriat între Asociaţia „Pro – Performanţa” Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România.

La concurs , au fost înscrişi 322 de elevi din toată ţara, care au participat la două probe: individuală (146) şi pe echipe (176), un elev putând participa la ambele secţiuni. Au fost acordate premii în bani, de către Asociaţia „Părinţii pentru Mileniul III”, cupe şi medalii oferite de către Societatea de Ştiinţe Matematice din România – SSMR (prin prof.  univ. dr.  Radu Gologan, coordonator, de peste un deceniu, al Lotului Olimpic de Matematică al României). La individual, au fost 28 de premii, cele mai multe fiind obţinute de elevii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, Colegiul Naţional „Carol I” Craiova, Liceul Teoretic de Informatică Bucureşti, Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” Craiova, Şcoala Gimnazială „Ethos” Craiova, Şcoala Gimnazială „Mihail Drumeş” Balş, Colegiul Naţional „Traian” Drobeta Turnu – Severin. La „Cupă”, cele 12 distincţii au intrat în posesia elevilor de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” Craiova, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova, Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova, Şcoala Gimnazială „Traian” Craiova, Liceul Tehnologic „Carsium” din Hîrşova (jud. Constanţa) , Liceul Teoretic de Informatică Bucureşti.

Un concurs pentru o „poveste” logică a matematicii

Competiţia are misiunea să valorifice cunoştiinţele de matematică, „prin subiecte de concurs, care pun în valoare tipul de gândire logică rapidă, atât de necesar în formarea intelectuală a tinerei generaţii”, după cum a precizat prof.  Cerasela Cremene, director al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova. Iniţiator şi coordonator a fost, de la aceeaşi şcoală, prof.  Felician Preda, care a menţionat: „Organizarea acestui concurs mi-a venit din dorinţa de a completa pregătirea la matematică, prin subiecte în care elevii să dovedească un tip de gândire logic ”. Preşedinte al concursului a fost conf.univ.dr.  Cătălin Gherghe , prodecan al Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti, vicepreşedinte al SSMR  : „Este o matematică „povestită” logic, una făcută şi în echipă. Toate aceste concursuri nu se puteau desfăşura fără aportul cadrelor de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova”. Competiţia a fost coordonată permanent, pe parcursul celor trei zile de concurs, de către prof.  Cristian Moanţă, inspector de specialitate la ISJ Dolj, şi  Ana Elisabeta Naghi,  consilier în cadrul Corpului de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale, cu atribuţii în disciplina Matematică.