Craiova: Minori prinşi la furat din autoturism

0
434
Conform IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 22.30, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie, aflat în serviciul de patrulare, în zona bulevardului 1 Mai, a observat, într-un autoturism, minori care încearcă să sustragă bunuri. Poliţiştii au procedat imediat la prinderea celor trei minori, aceştia fiind identificaţi ca fiind vorba despre trei craioveni cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Asupra minorilor, poliţiştii au găsit o pereche ochelari de soare, un parfum si o telecomandă modulator FM, bunuri sustrase din autoturismul unui craiovean. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei vătămate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
 Recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme:
·        Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate, iluminate pe timpul nopţii şi eventual supravegheate.
·        Nu lăsaţi la vedere, în interiorul autoturismului, bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatură electronică, etc.)
·        Montaţi un sistem de alarmă eficient, precum şi un dispozitiv de blocare a axului volanului, pedalelor şi a schimbătorului de viteze.
·        Apelaţi la noile modalităţi tehnice de marcare a autoturismului, inclusiv a anumitor componente exterioare.