Chiriaşii ANL mai scot ceva din buzunare, în 2017

0
415

anl 2Craiovenii care locuiesc în cele aproape 500 de apartamentele ANL vor plăti mai mult la chirie. Consilierii municipali au aprobat, în şedinţa din octombrie, o majorare cu circa 4% a cuantumului chiriei, începând din ianuarie 2017.

Pentru anul 2017, chiriile la locuinţele ANL din municipiul Craiova, ca şi la cele din ţară, se vor majora. Autorităţile locale spun că acest lucru se impune ca urmare a modificării „valorii de înlocuire/mp, conform Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr.1077/29.07.2016, la valoarea de 1.757,88 lei, inclusiv TVA, reprezentând 394,83 euro (1 euro = 4,4523 lei la 30 septembrie 2016)”. Faţă de tarifele actuale, chiria pentru locuinţele ANL va creşte, aşadar, cu circa 4%. Din calculele autorităţilor, majorarea va fi de aproximativ 10-12 lei la o chirie de 300 lei, în anul 2016. Sumele obţinute din recuperarea investiţiei din cuantumul chiriei se virează de către municipalitate în contul Agentiei Naţionale pentru Locuinţe, iar sumele din chirie reprezentand cheltuieli de întreţinere curentă şi reparaţii curente, la care se adaugă şi cota autorităţii publice (menţinută la minimum prevăzut de lege – 0,1%), se fac venit la bugetul local.

Craiova are 497 de locuinţe ANL

Primăria Craiova a apucat să construiască, în anii în care a funcţionat programul ANL, 19 blocuri de locuinţe, în componenţa cărora intră un număr total de 497 de apartamente. Aceste locuinţe pentru tineri sunt singurele care au fost ridicate în Craiova şi se găsesc, după cum se ştie, în două zone ale Craiovei. Primele sunt cele care au fost date în folosinţă, pe rând, între anii 2003 şi 2004 şi se află în cartierul Craioviţa Nouă, pe bulevardul Oltenia. Este vorba de trei blocuri, fiecare cu patru etaje şi mai multe scări (blocul T1,  scările 1- 6, cu 91 unităţi locative;  blocul T2, scările 1- 5, cu 77 unităţi locative şi blocul T3, scările 1 – 5, cu 77 unităţi locative). Celelalte locuinţe ANL au fost construite în anii 2008-2009, în spatele Parcului „Romanescu”, pe strada „Potelu”, acolo unde se găsesc şi vilele ANL. Spre deosebire de blocuri, acestea au fost construite de agenţie la comandă,  fiind plătite integral din banii proprietarilor, laolaltă cu terenul de 200 de metri pătraţi care reprezintă curtea. Plasate în stânga acestor vile, se găsesc cele 16 de blocuri ANL (numerotate cronologic, cu litera R), respectiv 252 de apartamente.anl

Aproape 400 de chiriaşi depăşesc vârsta de 35 de ani

Potrivit autorităţilor locale, din cele 497 unităţi locative, un număr de 440 locuinţe au fost închiriate, conform legii, tinerilor cu vârste sub 35 ani. Restul de 57 de locuinţe au fost repartizate chiriaşilor evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari.  Fiind vorba de locuinţe ANL, acestea au fost închiriate cu anumite condiţii. Legea de înfiinţare a ANL (din 1998 şi modificată în 2015) spune că toate contractele de închiriere se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinţei. După expirarea perioadei contractuale iniţiale, prelungirea contractului de închiriere se face, succesiv, pe o perioadă de câte un an, ceea ce înseamnă că, la fiecare an, chiriaşilor ANL trebuie să li se prelungească aceste contracte. O altă clauză impune şi recalcularea chiriei pentru titularii de contract care împlinesc vârsta de 35 de ani. Autorităţile spun că, în această situaţie, se află 388 de locuinţe, în cazul cărora se impune actualizarea cuantumului chirie, începând cu 1 ianuarie 2017.