Trăim de aproape 25 de ani debranşaţi de la spiritul şi litera normalităţii, iar acest fapt e atât de adevărat încât a intrat în zona firescului. E mai nefiresc azi să te întrebi de ce nu se aplică o lege decât a accepta imperativul ei şi, tot aşa, pentru ce trebuie să plăteşti pentru servicii pe care nu le-ai cerut sau, mai grav, de care nici n-ai beneficiat. De la sume exorbitante achitate pentru consumul de apă potabilă (am aflat că ponderea o deţin apele pluviale, nici nu mai contează dacă, pe teren, există vreun temei justificabil în acest sens!), la sutele de taxe pe care chiar şi un specialist renunţă să se mai întrebe ce reprezintă şi cât de reale sunt motivaţiile, la curentul electric şi serviciile de telefonie, la care orice zi de întârziere e prompt taxată, dar niciodată absenţa lor nu are nicio consecinţă, totul pare diabolic gândit şi operat în dispreţul acelei minime normalităţi de care aminteam.
Există legiferat constituţional dreptul la instrucţie şi la sănătate gratuite, dar cine mai poate crede în astfel de prevederi vădit formale, dacă nu de-a dreptul ipocrite. Nici dreptul la muncă nu mai pare să aibă vreun fundament, cel mai des el fiind minimalizat, scos din discuţie, ba înscris la un loc de cinste în discursul „anti-comunist”, potenţând, cât se poate de absurd, ideea că munca însăşi şi-ar fi pierdut orice suport valoric.
Adevăruri, acestea şi multe altele, nu fac obiectul confruntărilor din campania electorală ce a intrat în linie dreaptă, fiindcă altminteri ea şi-a început reprezentaţiile cu mult mai înainte. E drept şi cu siguranţă se spune şi s-a tot spus în ultimele zile că astfel de aspecte nu intră în atribuţiile Preşedinţiei. O fi aşa, însă tocmai realitatea – cu anormalitatea să ridicată la absurd – contrazice astfel de aserţiuni. Cel puţin în ultimii zece ani, Preşedintele, încă actual, s-a ocupat, cu o acribie maladivă, de toate problemele ţării, de la inundaţii la drumuri, de la statutul unor posturi de televiziune şi publicaţii la denunţuri calomnioase ale unor demnitari, mai ales politicieni detectaţi ca inamici şi dispreţuitori ai „jocului” său, compromiţând obsesiv menirea constituţională de mediator între instituţii, fie acestea partide, parlament ori înalte organisme ale justiţiei şi ale media.
Aşa se întâmplă, într-un nenorocit reflex, că şi de data aceasta pentru candidaţii şi formaţiunile ori staff-urile lor, ca şi pentru mulţimile de alegători distribuite pe opţiuni – ori pe căprării – programele sunt complet ignorate, dezavuate, ţinute parcă la… secret. Şi nu mă refer la cele câteva aluzii stereotipate în frazeologii goale de idei ce populează spaţiul public, fizic ori virtual.
Cu ori fără promptere. în surdina unui studio tv ori chiar în grupuri adunate ad hoc de susţinători uneori motivaţi şi material, discursurile nu depăşesc limita unor promisiuni în care bunul simţ cade secerat sub sabia unei implacabile ipocrizii.
Însă nicicând de-a lungul unei busculante tranziţii, nu s-a insinuat, ca acum, în spaţiul unei campanii electorale, mecanismul unor derapări de conduită pe cât de precare pe atât de inhibante în rândul alegătorilor.
Confruntarea este, cum toate premisele o indicau, un dezagreabil „joc” (omologat de Traian Băsescu, pe care perspectiva de cel mai mare perdant l-a împins într-o disperare aproape paranoică) al cărui unic resort a coborât la nivelul atacului la persoană. Nu se mai păstrează nici măcar ipostazele acuzatoare de pe vremea lui Iliescu, Vadim ori Funar, când recuzările se făceau în baza unor prezumţii „ideologice” ori „naţionaliste”, ambele sub umbrela unui populism de altfel frecvent vizitat şi la case mai mari.
Nu, de-acum bătălia şi-a asociat denunţul calomnios, pâra arţăgoasă, „ridicarea poalelor” – la care Băsescu însuşi a dat, ca să zic aşa, tonul şi startul când a ameninţat cu…dezbrăcatul în public (oribile vorbe pentru un presupus şef de stat!) -, fără a neglija nici asocierea, menite să contamineze, unor organisme judiciare, pe simple păreri, supoziţii, ori deducţii personale
Şi, din păcate, anormalitatea nu dă semne de oboseală. Şi tocmai de aceea ea va continua să activeze, din păcate, şi după alegeri, aproape indiferent de câştigător. Explicaţia e foarte simplă: orice „joc” murdar, fără reguli, va sfârşi prin a fi considerat şi validat, într-o tristă continuitate şi prin complicitatea nevinovată a masei de alegători… ca normalitatea însăşi.
