Ziua Educaţiei Nonformale, marcată săptămâna viitoare

0
878

Ajunsă la ce-a de-a III-a ediţie, Ziua Educaţiei Nonformale va fi marcată în acest an timp de două zile, pe 11 şi 12 octombrie, aducând din nou în prim-plan activităţi de educaţie nonformală ce au loc la nivel naţional. Obiectivul evenimentului este acela de a promova învăţarea prin metode şi activităţi de educaţie nonformală.

Ziua Educaţiei Nonformale (ZEN) este o iniţiativă a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), prin programul Tineret în Acţiune. Toţi cei implicaţi în educaţia nonformală la nivel naţional – organizaţii neguvernamentale, şcoli, companii, biserici, instituţii publice, biblioteci, muzee, instituţii culturale, dar şi grupuri informale de persoane care cred în educaţia nonformală – sunt invitaţi să marcheze această zi prin includerea activităţilor de educaţie nonformală pe care le realizează – fie în mod special, cu această ocazie, fie în mod obişnuit, ca parte a activităţilor curente – în cadrul calendarului naţional ZEN.

Detalii despre ZEN, modalitatea de a înscrie un eveniment în cadrul calendarului naţional ZEN, cât şi evenimentele înscrise până în acest moment sunt disponibile la următoarea adresă: http://www.nonformalii.ro/evenimente/ziua-educatiei-nonformale-2013.