Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, sărbătoriţi la Catedrala mitropolitană din Craiova

0
401

        Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Craiova a îmbrăcat haine de sărbătoare la acest început de săptămână pentru a-i cinsti pe Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, ale căror moaşte se află în acest sfânt lăcaş. Momentele liturgice dedicate evenimentului duhovnicesc au început aseară (duminică, 6 octombrie) cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune cu racla în care se află moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah, ale Sfintei Muceniţe Tatiana şi ale Sfântului Ierarh Nifon.

Astăzi, 7 octombrie, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu a rostit cuvânt de învăţătură despre modelul de viaţă şi credinţă reprezentat pentru creştinii de peste secole de Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah. “Sfinţii Serghie şi Vah au propovăduit credinţa creştin ortodoxă în vremea persecuţiilor, fără a se teme de ameniţările persecutorilor şi nici chiar de hotărârea nedreaptă a acestora de a li se tăia capetele. Cu nădejdea că trupurile şi sufletele lor vor fi preamărite în Împărăţia Cerurilor, ei au primit cu bucurie jertfa mucenicească, ajungând nemuritori în Împărăţia lui Dumnezeu. Prin cinstirea Sfinţilor Serghie şi Vah noi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate şi ne aducem aminte că tot în această zi, de 7 octombrie, în anul 1787, se năştea un alt mare Ocrotitor al plaiurilor olteneşti, Sfântul Ierarh Calinic. Cu asemenea părinţi, rugători înaintea lui Dumnezeu şi sfinţi ocrotitori, nu putem decât să nădăjduim că vom ajunge şi noi, prin credinţă şi fapta cea bună, la înălţimea iubirii frăţeşti, a iubirii creştine propovăduită nouă de Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Martiri pentru credinţa creştină în timpul prigoanei lui Maximian

Sfintii Mucenici Serghie si Vah au fost ofiţeri creştini în armata imperială a lui Maximian Galeriu. Pentru că au refuzat să renunţe la credinţa creştină, ei au primit jertfa mucenicească în prima jumătate a secolului al IV-lea prin tăierea capului. În colecţia martirică “Acta Sanctorum” este consemnat că Serghie era primicer al gărzilor cezarului Maximian al Orientului, iar Vah era secundul său. Apreciat de împărat, Serghie izbutise să promoveze guvernator al provinciei Augusta Eufrat pe un prieten al său, Antioh. Tocmai acest Antioh este cel care condamnă, dupa îndelungi stăruinţe şi îndemnuri la apostaziere, mai intâi pe Vah şi apoi pe binefăcătorul său, Serghie, la moarte mucenicească. Mormintele şi moaştele sfinţilor au devenit loc de pelerinaj încă din perioada primară a creştinismului, numeroase lăcaşuri de cult primindu-i drept ocrotitori.

Ocrotitorii Catedralei mitropolitane din Craiova

Şi în Ţările Române aceşti sfinţi s-au bucurat de o cinstire deosebită, moaştele lor aflându-se în Muntenia încă din secolul al XVII-lea. Însemnările de călătorie ale diaconului Pavel de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie al III-lea Zaim în vizitele sale în Ţările Române, confirmă că la jumătatea secolului al XVII-lea, aceste sfinte odoare se aflau depuse spre închinare la Mânăstirea Curtea de Argeş. În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Craiova, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire mitropolit Firmilian al Olteniei.