Miniştrii USR-Plus – demisie în bloc

0
575

Miniştrii plus-userişti şi-au anunţat aseară demisiile în bloc, pe care le-au depus în această dimineaţă. Vestea gestului radical al miniştrilor USR-Plus a fost anunţată aseară de Dan Barna. În situaţia critică, de acum creată, parlamentarii PNL, împreună cu cei ai UDMR şi ai monorităţilor, altele decât cea maghiară, însumează 179 de deputaţi şi senatori. Liberalii nu doresc alianţă cu social-democraţii, iar cei de la AUR fac deja joncţiunea cu USR-Plus. Astăzi, co-preşedintele Dan Barna, vicepremier în guvernul Florin Cîţu, va merge la o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Pe surse: preşedintele i-ar fi propus lui Dan Barna un guvern fără Florin Cîţu, dar după Congresul PNL. Funcţia de premier ar urma să fie încredinţată lui Lucian Bode. Actuala criză din coaliţia de guvernare are drept cauză lupta pentru putere dintre PNL şi USR-Plus. Dacian Cioloş nu a fost prezent aseară la momentul anunţării demisiilor miniştrilor USR-Plus fiind invitat la Palatul Elysee, în calitatea sa de lider al Renew Europe. Timp de maximum 45 de zile ministerele pot fi conduse de miniştri interimari. Premierul Florin Cîţu urmează să trimită la Palatul Cotroceni demisiile şi propunerile pentru viitorii intermediari. Alianţa USR-Plus deţinea portofoliile Justiţiei, Sănătăţii, Cercetării, Proiectelor Europene, Transporturilor şi Economiei. Postul de ministru al Justiţiei fusese deja vacantat după revocarea lui Ion Stelian.