Urican-can în Gsp

0
326

uricanÎn Gazeta Sporturilor a apărut recent o ştire cu titlul „Copiii Băniei au început să se afirme”, în care se dorea evidenţierea muncii lui Ciprian Urican, fostul director tehnic al Centrului de Copii şi Juniori al Universităţii, dar care era prezentat ca fiind încă în funcţie la clubul din Bănie. Dincolo de elogiile aduse acestui fost angajat, din care reieşea că Urican a conceput cel puţin o „La Masia” în Bănie, articolul era mai degrabă amuzant decât informativ. Astfel, Urican, recomandat drept „cel care l-a adus pe Hamed Kone în România” ar fi stat la originea promovării unor jucători precum  “Alin Manea, Laurenţiu Popescu, Vladimir Screciu, Ștefan Vlădoiu, Cosmin Ciocoreală, Paul Hodea, Andrei Burlacu, Robert Petre şi Olivian Surugiu”. Ciocoreală e de fapt Ciocoteală, Hodea a prins doarcâteva minute la prima echipă, cu Petrolul, el fiind căpitanul echipei de juniori umilită cu 7-1 de Dinamo la Aeroport, Burlacu a jucat şi el acum un anla Iaşi,  şi de atunci e mai mult accidentat. Anunţat ca un tânăr de perspectivă, Olivian Surugiu este mai aproape de retragere decât de debut, el având 26 de ani şi a evoluat chiar şi în echipa lui Mititelu în Liga I. Dintre aceşti “copii ai Băniei”, Manea e de pe la Buzău, iar Burlacu e de la Botoşani. Vorbind de confirmări, doar Popescu şi Petre au prins cel puţin un meci întreg în echipa mare a Universităţii, aşa că, în afara lui Ivan, niciun tânăr nu se poate spune că şi-a câştigat un loc sigur măcar în lotul lui Mulţescu.