Oltenii se luptă aprig pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

0
420

Craiova a organizat, în acest week-end, o întâlnire extrem de importantă pentru proiectul Capitală Culturală Europeană 2021. Fiindcă se împlinesc 30 de ani de la înființarea acestui titlu, Bănia și-a propus o masă a prieteniei cu toate orașele care candidează împreună cu noi pentru acest titlu, respectiv toate orașele din România, dar și cele din Grecia, țară care a fost nominalizată alături de noi pentru a avea un oraș-capitală culturală europeană în anul 2021. Profitând de acest context, autoritățile locale au mărturisit că și-au propus să încheie parteneriate cu orașele grecești, iar primul care s-a și arătat interesat de această colaborare a fost orașul Larrisa.

Bănia a avut, cu adevărat, oaspeți de seamă, care contează foarte mult în proiectul Capitală Culturală Europeană 2021. Ca și în România, unde se află în competiție 12 orașe – Craiova, Cluj, Timișoara. Iași. Brașov, Arad, Brăila, Sfântul Gheorghe, Baia Mare, București, Suceava, Târgu Mureș – și în Grecia sunt foarte mulți competitori. Nu mai puțin de 14 orașe elene râvnesc și ele acest titlu, deținut până acum doar de Athena – Nafplio, Larissa, Elefsina, Piraeus, Kalamata, Rhodes, Ioannina, Tripoli, Kavala, Volos, Messolongi, Sparta, Chalkida și Chania. Dintre acestea, patru s-au deplasat la Craiova – Larrisa, Piraeus, Ioannina și Volos – pentru a discuta aspecte strict tehnice, deoarece proiectele fiecărui candidat sunt, deocamdată, secrete până când vor fi depuse spre a fi consultate de către juriu.

Patru orașe din Grecia și șapte din România, prezente în Bănie

Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a urat bun venit tuturor invitaților – alături de cele patru orașe elene au fost și șapte orașe concurente din România – explicându-le apoi de ce municipalitatea s-a gândit să organizeze această întâlnire. Plecând de la cadrul festiv – cei 30 de ani de la înființarea titlului -, autoritățile din Craiova au mărturisit că au văzut această întâlnire între cele două țări pentru a se cunoaște mai bine, dar și pentru a se ajuta reciproc.

Olguța Vasilescu a spus că Bănia este interesată să încheie parteneriate cu orașele elene deoarece acest aspect crește punctajul la dosar. „Ne-am gândit să organizăm această conferință nu pentru că am dorit să obținem vreun avantaj, ci pentru că suntem cam la jumătatea distanței între cel mai îndepărtat oraș din România și cel mai îndepărtat oraș din Grecia. De asemenea și pentru a facilita un parteneriat între orașele din Grecia și cele din România, pentru că am văzut din ghid că se punctează foarte mult. Ori până acum nimeni nu a reușit să faciliteze o astfel de întâlnire ca să se poată lega un parteneriat”, a spus primarul Craiovei.

Orașul grecesc Larrisa, în parteneriat cu Craiova

Orașul grecesc Larrisa a fost primul care și-a manifestat dorința de a colabora cu Craiova pentru a câștiga această competiție foarte strânsă, și de o parte și de alta. „Vă mulțumesc pentru că ne-ați invitat. Este o mare plăcere să colaborăm cu dumneavoastră și să realizăm parteneriate pentru dobândirea titlului de Capitală Culturală Europeană. Suntem interesați să realizăm parteneriate tocmai pentru că vrem să câștigăm. Este foarte important pentru noi să găsim o cale comună de a colabora. Chiar asta căutăm, să facem împreună niște proiecte cu care să sperăm că Larrisa și Craiova vor câștiga și vor reuși să fie capitale europene”, a declarat reprezentantul orașului grecesc.

Primarul Craiovei i-a invitat pe toți oaspeții să viziteze orașul nostru, insistând asupra Muzeului de Artă, a Parcului „Nicolae Romanescu” și a centrului vechi, urându-le tuturor să câștige competiția. „Noi vă urăm doar ca cel mai bun să câștige și încă o dată vreau să vă asigur că nu am încercat să obținem vreun avantaj din organizarea acestei conferințe, ci să ajutăm toate orașele să parcurgă aceste etape preliminare și să câștige, evident, cel mai bun. Vă urăm mult succes!”, a mai spus primarul Craiovei.

Ministerul Culturii susține toți candidații

Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Bogdan Stanoevici, a fost prezent la discuții și a declarat că ideea acestei întâlniri a fost foarte bună pentru deoarece a ajutat orașele-candidate să-și lămurească anumite probleme privind parcursul candidaturii. „Am constatat, la o primă discuție care a avut loc cu niște luni în urmă, cu reprezentanți din alte țări, că sunt foarte multe puncte care nu sunt clare în programul care trebuie completat, în toată procedura. Pe de altă parte, este important ca reprezentanții orașelor care participă la această competiție să poată să comunice între ei”.

Întrebat ce șanse crede că are Craiova în acest proiect cultural, acesta a spus că ministerul Culturii susține toate orașele candidate. „Nu cred că ar fi bine să începem să facem diferențe: Craiova nu are mai mici sau mai mari șanse decât Iașiul sau invers. Șansele sunt egale pentru că plecăm toți de pe aceeași poziție și pentru că interesul este comun”, a mai afirmat acesta.

Rețeta turcilor: „Nu banii sunt totul, ci educația!”

Întâlnirea a fost extrem de interesantă pentru că toate orașele participante au putut asculta și poveștile de succes ale unor orașe câștigătoare și, lucrul cel mai important, să adreseze întrebări câștigătorilor referitoare la modul cum și-au construit proiectele.

Istanbulul a fost desemnată Capitală Culturală Eurpeană pentru anul 2010, asta în condițiile în care Turcia nu este țară-membră a Uniunii Eurpene, iar la Craiova a fost prezent directorul proiectului cultural al capitalei câștigătoare. Esra Nilgun Mirze a vorbit deschis despre toate lucrurile frumoase, dar și inconvenientele pe care le-au întâmpinat. Întrebată care este cheia succesului, aceasta a spus că nu există o „formulă magică” pentru a câștiga, dar că, în principiu, ei au mers pe proictele culturale de stradă și pe identitatea culturală a locului. Istanbulul a investit în candidatura sa, potrivit directorului proiectului cultural, 80 milioane de euro, bani care au fost acordați ONG-ului – proiectul a fost implementat tot de un ONG – de către guvernul turc, Turcia având legislație permisivă în acest sens. „Dar nu bani sunt totul, ci educația”, a punctat invitatul din Turcia, care i-a sfătuit insistent pe toți candidații să își pună pe hârtie de ce au nevoie de acest titlu, care sunt scopurile lor.

Un alt pont pe care Esra Nilgun Mirze l-a dat concurenților este să meargă pe multiculturalitatea etniilor, mai ales că acum Europa își pune problema imigranților.

Formula bulgarilor: ”Secretul este onestitatea”

Un alt oraș care a reușit să convingă juriul este Plovdiv, din Bulgaria. Orașul bulgar a fost desemnat Capitală Culturală Europeană pentru anul 2019, alături de orașul Matera, din Italia, având o rețetă de succes complet diferită. Directorul proiectului cultural al Plovdivului a fost prezent și el la Craiova și a spus că ei au reușit să câștige punând pur și simplu la dosar viața cotidiană a orașului lor, cu bune și cu rele. „Proiectul nu mai este un secret, iar secretul este onestitatea. Atunci când am pornit la întocmirea proiectului am vrut să arătăm care sunt problemele noastre. Primarul, oamenii din Plovdiv erau revoltați, mi-au zis că sunt nebun că nu asta este cultura noastră… Dar, desigur, avem și o moștenire culturală, avem muzee, teatru, operă, teatru de păpuși, dar aceste lucruri nu sunt suficiente. Ideea este că trebuie să ne diseminăm cultura și, în același timp, să o infuzăm pe a noastră cu ceva din exterior. Asta înseamnă impactul”, a mărturisit Valeri Kyorlinski, directorul proiectului cultural Plovdiv 2019.

După ce a primit acest titlu, în interval de doar un an, numărul de turiști a crescut cu 80% în acest oraș.