Eliza Peţa-Ştefănescu, deputat PSD de Dolj: „CNI a demarat prima licitaţie pentru reabilitarea Colegiului «Carol I». Este datoria noastră să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că istoria rămâne vie”

0
418

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a demarat prima licitaţie pentru actualizarea documentaţiei în ceea ce priveşte contractul de reabilitare şi consolidare a Colegiului Naţional „Carol I, aceeaşi clădire ce găzduieşte şi Opera Română Craiova. Prin proiectul iniţiat de ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, şi, ulterior, la insistenţa preşedintelui PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda, cu susţinerea tuturor parlamentarilor de Dolj, clădirea-monument istoric, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost inclusă pe lista de investiţii a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.

 Prima licitaţie a fost, aşadar, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în cursul acestei luni şi se referă la actualizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru acest obiectiv. Valoarea contractului depăşeşte 250.000 de lei.

„Colegiul Naţional «Carol I» este o emblemă a Craiovei, fără doar şi poate. Pentru mulţi dintre noi, acea clădire a însemnat startul în educaţie, oferit nouă prin corpul profesoral de excepţie, dar şi prin faptul că am conştientizat că învăţăm într-un loc încărcat de istorie, pe care îl preţuim şi acum. Această clădire, care găzduieşte şi Opera Română Craiova, merită o atenţie deosebită, iar ea îi va fi acordată prin grija Companiei Naţionale de Investiţii. Iată că CNI deja a demarat prima licitaţie pentru reabilitarea Colegiului «Carol I» şi a operei, iar pe 6 august vor fi deschise ofertele. Este vorba despre contractul ce reuneşte actualizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, expertiza tehnică, studiul de acustică pentru sala Operei Române Craiova, precum şi alte documente necesare demarării celorlalte licitaţii, ce se vor încheia cu cea pentru execuţie. Personal, ca fostă elevă a acestui colegiu de prestigiu, sper ca bătrâna clădire să-şi recapete strălucirea de altădată”, a subliniat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peţa-Ştefănescu.

Reabilitarea şi consolidarea Colegiului Naţional „Carol I”, alături de Opera Română, au fost incluse în Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat, intrând astfel în seria pregătirilor pentru Centenarul Marii Uniri. Clădirea impresionantă este monument istoric de interes naţional, ce datează de la sfârşitul anilor 1890, costurile reabilitării ei urmând să se ridice la peste 7 milioane de euro.

„Conform cifrelor furnizate de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii, costurile necesare se ridică la aproximativ 33 de milioane de lei, o sumă deloc de neglijat, ceea ce ne arată importanţa acestei clădiri la nivel naţional. Clădirea despre care vorbim nu înseamnă doar o Şcoală şi sediul Operei Române Craiova, ci este un gigant, un martor al istoriei ultimilor peste 120 de ani. Este datoria noastră să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că istoria rămâne vie, pentru ca şi alţii să poată fi martori la ea. Văzând felul în care lucrurile s-au mişcat până acum, nu pot decât să privesc cu încredere către acest proiect atât de important pentru Craiova”, a conchis deputatul PSD de Dolj, Eliza Peţa-Ştefănescu.