Cetăţean sirian ascuns pe osia unui camion, descoperit la PTF Calafat

0
422

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au descoperit, ascuns pe osia unui camion în care călătoreau doi cetăţeni turci, un cetățean sirian, care intenţiona astfel să intre ilegal în ţară. Atât sirianul, cât și vehiculul sub care a fost găsit, cu tot cu cei doi șoferi, au fost predați autorităților bulgare pentru dispunerea măsurilor legale.

Conform reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Dolj, la sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean turc, la volanul unui autocamion marca Volvo. Acesta era însoţit de un alt cetăţean turc, care avea calitatea de şofer de rezervă. Cei doi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile din Turcia pentru Germania. Cu ocazia controlului specific, echipa mixtă de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a descoperit, ascunsă pe osia camionului, o persoană de sex masculin. La cercetări, s-a constatat că este vorba despre un cetăţean sirian în vârstă de 26 ani. Acesta a declarat că s-a ascuns sub camion în apropierea podului Calafat-Vidin, înainte de controlul de frontieră şi intenţiona să ajungă în Germania. Cei doi şoferi au declarat că nu aveau cunoştinţă despre persoana ascunsă de sub compartimentul marfă al mijlocului de transport. „Polițiștii de frontiera au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, cetăţeanul sirian, șoferii şi mijlocul de transport au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii masurilor legale ce se impun”, după cum a declarat subinspector Cătălin Eugen Ilie, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.