Munca la negru, pedepsită mai aspru. Inspectorii vor putea opri activitatea firmei

0
409

inspectia-munciiMunca nedeclarată va fi pedepsită mai aspru, inspectorii de muncă având posibilitatea de a sista activitatea firmei unde găsesc angajaţi la negru, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. „Se înăspreşte regimul sancţionator al muncii nedeclarate prin eliminarea limitei de cinci persoane stabilite până în prezent, pentru încadrarea faptei ca şi contravenţie şi creşte cuantumul amenzii contravenţionale aplicate. Totodată, inspectorii de muncă vor avea competenţa de a sista activitatea locului de muncă supus controlului în cazurile în care constată cazuri de muncă nedeclarată”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

În plus, de acum există posibilitatea achitării a jumătate din amendă în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal de sancţionare. Altă modificare stabileşte că primirea la muncă a unei persoane aflată ilegal în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

„Angajatorul are obligaţia de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă şi documentele de evidenţă a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru, se prevede în Ordonanţa de urgenţă de modificare şi completare a Codului muncii, adoptată de Executiv în şedinţa de astăzi. Această reglementare creează posibilitatea verificării în timp real a formei de angajare a persoanelor care desfăşoară activitate la locul de muncă controlat, prin confruntarea imediată a datelor existente în documente cu cele transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor”, precizează sursa citată.

Modificarea Codului muncii vizează adaptarea legislaţiei naţionale la noile provocări cu care se confruntă autorităţile, în special cele legate de fenomenul muncii nedeclarate. Astfel, actul normativ reglementează situaţiile care constituie muncă nedeclarată: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în forma scrisă, în ziua anterioară începerii activităţii; primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii; primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat; primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.