Chestorul Constantin Manoloiu (foto), şeful Serviciului Evidenţa Populaţiei (din MAI), a fost citat ieri la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) pentru a fi audiat în legătură cu adresele transmise Curţii Constituţionale pentru soluţionarea referendumului, informaţiile din acte contrazicându-se. Astfel, pe 1 august Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a comunicat Curţii, prin chestorul şef Constantin Manoloiu, că în listele electorale permanente utilizate la referendum au fost înscrise un număr de 18.292.514 persoane. A doua zi, chestorul Manoloiu a transmis o a doua adresă, în care confirmă nereguli din bazele de date cu privire la cetăţenii români morţi sau aflaţi în străinătate, în final notând că datele pot afecta numărul total al cetăţeanilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale permanente, motiv pentru care instirtuţia nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente. La scurt timp de la apariţia informaţiei privind citarea lui Manoloiu pentru audiere, Parchetul a dat un comunicat în care precizat că „procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 06.08.2012, începerea urmăririi penale faţă de Manoloiu Constantin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.248 raportat la art.2481 Cod penal”.
Acasă Actualitate Actualitate internă Şeful de la Evidenţa Populaţiei, urmărit penal pentru abuz în serviciu