O zi plină pentru pompierii doljeni

0
508

Ziua de 6 iulie s-a dovedit plină de evenimente, din fericire soldate cu pagube minime, pentru pompierii doljeni. Un caz destul de dificil a avut loc în comuna Apele Vii.
Conform cazurilor prezentate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj, au fost înregistrate 13 incendii, două fiind stinse  de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Daneți și Dăbuleni.  Din cele 11 incendii stinse de pompieri, 10 au fost de vegetație uscată și miriște pe raza orașelor Craiova – străzile “Trotușului”, “Cernele”, “I. .D Sârbu”, “Șerban Cantacuzino”,  Segarcea (trei ), dar și în localitățile Coșoveni (două incendii) și Lipovu Mare. În urma acestora au ars peste 25 ha de vegetație uscată și aproximativ 0,8 ha de miriște. Un caz deosebit a avut loc în comuna Apele Viii. “Detașamentul 2 de Pompieri Craiova a intervenit, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în localitatea Apele Vii. La sosirea echipajului, incendiul se manifesta cu flacără la anexa în care erau depozitate lemnele de foc, dar și la acoperișul altei anexe învecinate. La incendiu a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Apele Vii. În urma acestuia au ars anexa pe cca 10 mp. în care erau depozitate aproximativ trei tone lemne, acoperișul de la anexa învecinată pe o suprafață de 4 mp. cu învelitoare din plăci de azbociment și gardul din scândura pe aproximativ şase metri liniari. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind flăcără (foc deschis în spații deschise). Ca şi în celelalte incendii, s-a intervenit cu promptitudine”, a precizat col. Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.