Au intrat „seniorii” pentru a învinge „bucătarii”

0
326

Universitatea Craiova a câştigat cu 3-0 amicalul cu amatorii de la Worgl, dar victoria s-a conturat abia în repriza secundă

burlacuDupă ce amicalul programat sâmbăta trecută, cu slovacii de la Zilina, a fost anulat din cauza terenului inundat, Universitatea Craiova şi-a aranjat un meci de verificare cu o formaţie de amatori din Austria, SV Worgl, pe care l-a câştigat cu 3-0. Worgl este o formaţie care a evoluat până acum o lună în Liga a IV-a din Austria, Landesliga, şi a promovat anul acesta în Regionallen Liga, nivelul fiind unul extrem de scăzut, sub cel din Liga a III-a din România. Ţinând cont că adversarii erau amatori şi abia terminaseră tura de lucru la serviciu, Gigi Mulţescu a folosit în primul „11” mai mulţi tineri, iar unii dintre jucătorii de bază au intrat în repriza secundă, ceilalţi fiind menajaţi. Puştii nu au reuşit să le dea gol nici măcar oamenilor deja obosiţi de munca de zi cu zi, fiindcă prima repriză a fost una destul de echilibrată şi s-a încheiat 0-0. Cele trei reuşite ale alb-albaştrilor au venit în partea a doua, când au mai apărut nişte jucători cu experienţă, marcatori fiind: Măzărache (59), Bancu (66 – din penalty) şi Surugiu (86). Măzărache a deschis scorul pe contraatac, după ce a evitat ieşirea la ofsaid, cât şi pe portarul austriac. Drăghici a obţinut faultul din care Bancu a făcut 2-0. Băluţă a nimerit bara, înainte ca Surugiu să stabilească scorul final, cu un şut cu stângul la colţul lung, după ce driblase scurt în careul advers.

Au evoluat pentru CS Universitatea: Popescu (62 Vlad) – Vlădoiu (75 Petre), Dumitraş, Hreniuc, Surugiu – Mateiu (58 Screciu), Ciocoteală (80 Băluţă) – Petre (46 Drăghici), Rocha (62 Bancu), Manea (75 Zlatinski) – Burlacu (46 Măzărache, 75 Ivan).

Slovan Liberec, ultimul adversar în Austria

S-a stabilit şi adversarul din ultimul amical al Universităţii Craiova în Austria, acesta fiind echipa din Cehia, Slovan Liberec, pe care alb-albaştrii o vor întâlni astăzi, de la ora 19, ora României. Slovan Liberec este una dintre echipele de succes din Cehia, având în palmares trei titluri de campioană şi două Cupe a Cehiei. Ultimul sezon l-a încheiat pe podium, după Viktoria Plzen şi Sparta Praga, urmând ca slovan să evolueze în preliminariile Europa League. Cea mai importantă performanţă continentală a avut loc în 2001-2002, când gruparea din Liberec a atins sferturile Cupei UEFA. Anul trecut, Liberec a evoluat în grupele EL, în care a jucat cu: Braga (0-1, 1-2), Marseille (1-0, 2-4) şi Groningen (1-1, 1-0). Cel mai important jucător ai echipei pregătite de Jindrich Trpisovsky este atacantul slovac Marek Bakos. Cu Slovan Liberec s-au întâlnit 3 echipe din România în cupele europene, toate impunându-se în faţa cehilor. Dinamo a realizat în 2010 „minunea de la Liberec”, eliminând Slovan la penalty-uri, după 0-3 acasă (la masa verde) şi 3-0 în deplasare. CFR Cluj şi Astra Giurgiu eu trecut şi ele, cu dublă victorie, în Europa League, de formaţia din Cehia, în 2012, respectiv în 2014.