Aproape jumătate din locurile în învăţământul profesional, ocupate

0
269

S-a încheiat admiterea în învăţământul profesional de stat, cu durata de trei ani, urmând înscrierea la unităţile de profil. Din cele 1.344 de locuri disponibile, au fost ocupate aproximativ jumătate (754), dar niciun elev nu va rămâne în afara procesului de învăţământ.

Conform planului de şcolarizare pentru 2015/2016, în învăţământul profesional de stat, cu durata de trei ani, au fost prevăzute, în judeţul Dolj, 1.344 de locuri. După perioada de înscriere în aceste unităţi de profil, au fost ocupate 754 dintre acestea. În trei instituţii – Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” Craiova, Liceul Tehnologic „Constantin Nicolescu Plopşor” Pleniţa şi Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea – a fost nevoie de susţinerea unui examen, deoarece numărul candidaţilor depăşea numărul locurilor disponibile. După susţinerea departajării, la Pleniţa a mai rămas un loc, iar la „Gheorghe Chiţu” – patru. „Putem spune că, după prima sesiune, avem aproape jumătate din locuri ocupate. Cu procentaj maxim sunt Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” Craiova (56 de locuri – 28 pentru „mecanic auto” şi 28 pentru „bucătar”) şi Şcoala Profesională din Valea Stanciului (28 de posturi disponibile, pentru „mecanic agricol”). De asemenea, în învăţământul particular – Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, din 84 de locuri au fost ocupate 36”, a declarat prof. Simona Ciulu, inspector pentru învăţământ tehnologic şi profesional în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Nimeni nu pierde

 Practic, niciun elev, absolvent al clasei a VIII-a nu va rămâne fără un loc într-o instituţie de învăţământ post-gimnazial. Cei care s-au înscris la şcolile profesionale îşi pot retrage dosarul şi şi-l pot depune, la un liceu, unde sunt locuri rămase libere, chiar dacă nu au susţinut evaluarea naţională. Se pot duce la şcoala gimnazială unde au urmat cursurile V-VIII, îşi iau fişa de absolvire şi merg la instituţia pre-universitară pe care doresc s-o urmeze, obţin nota „1” la evaluare şi, cu media claselor gimnaziale, optează.  Pe 13 iulie, la sediul unităţilor de învăţământ profesional se vor afişa listele cu candidaţii înmatriculaţi şi a locurilor rămase libere.