Departamentul de Limbi romanice şi comunicare al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Craiova organizează în zilele de 9 şi 10 iulie 2012, la Casa Universitarilor, seminarul internaţional „Formarea profesională a profesorilor de limba franceză: strategii şi perspective în zona Europa Centrală şi Orientală”.
Organizat în cadrul proiectului internaţional „Méthodologies et pratiques innovantes dans la didactique du Français Langue Etrangère”, ce are ca obiective principale definirea unui referenţial de competenţe profesionale pentru profesorul de limba franceză şi organizarea unor programe de studii performante pentru licenţă şi master, seminarul propune trei sesiuni de comunicări ştiinţifice, o masă rotundă şi două ateliere.
Master didactic adaptat la cerinţele Legii Educaţiei
Masa rotundă oferă un spaţiu de dezbatere pe tema “Strategii de dezvoltare a colaborării Universitate – mediu preuniversitar în cadrul formării continue a profesorilor de franceză” la vor participa membri ai Asociaţiei române a profesorilor de franceză, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi ai Ambasadei Franţei, precum şi profesori din mediul universitar.
Atelierele sunt construite în jurul temelor: TIC – instrument de formare iniţială şi continuă a profesorului de franceză şi Constituirea unui Master didactic adaptat la cerinţele Legii Educaţiei Naţionale.
La seminar vor participa membrii proiectului de la Universitatea din Craiova, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Universitatea „Sts. Cyrille et Méthode” Skopje, Universitatea Lingvistică de stat „V. Brioussov” Erevan precum şi invitaţi din alte centre universitare din România, Grecia şi Franţa.