Pregătire academică şi burse pentru elevii de liceu romi pasionaţi de medicină

0
383

Programul de Dezvoltare Personală Profesionişti romi în domeniul medical, lansează a doua sesiune de înscrieri în cadrul programului de Tutorat şi Burse adresat liceenilor romi care işi doresc ca anul viitor să susţină examenul de admitere in cadrul unei institutii de invatamant din domeniul medicinei umane.

În acest fel, elevii romi, care în anul academic 2012-2013 vor fi înscrişi în ultimul an de studiu liceal (clasa a XII-a zi sau a XIII-a frecventa redusă), pot aplica la tutorat, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secţiunea BURSE ROMI, până la data de 5 august a.c. De asemenea, pentru finalizarea înscrierii, candidaţii trebuie să transmită o serie de documente (detalii pe site).În cursul anului academic 2012 – 2013 , în cadrul programului, sunt oferite sesiuni de pregătire, în regim gratuit, pentru 200 de elevi de liceu de etnie roma, la materiile biologie şi chimie/ fizică. Cursurile sunt axate pe programa pentru admiterea în unităţile de învăţământ superior cu profil medical şi sunt realizate de profesori de specialitate. În plus, elevii selectaţi în program participa la tabere de motivare şi primesc burse lunare. Taberele de motivare oferă participanţilor ocazia să afle mai multe despre cum pot comunica mai bine cu colegii, cum îşi pot construi carieră în medicină, ce presupune să fii un adevărat profesionist în domeniul medical şi cum se pot impune ca lideri în comunităţile şi grupurile din care fac parte.

 

Burse în valoare de 500 de lei pe lună, sunt oferite elevilor beneficiari în cursul anului academic 2012 – 2013, pe perioada participării la cursurile de pregătire.  În ultimele 3 luni de pregătire valoarea burselor poate creşte la 800 de lei lunar pentru beneficiarii care obţin media generală minimă 9.00 la testele de tutorat.

 

Cei care doresc să afle detalii despre program, sau să se înscrie, pot accesa site-ul www.profesionistiromi.ro, secţiunea burse romi.