Craiovenii dau facturile pe concedii

0
336

Concentraţi să plece în concedii, să petreacă mult timp în aer liber sau în magazine, craiovenii pun plata facturilor la întreţinere abia pe ultimul loc. Regia de Termoficare Craiova îi atenţionează însă că dacă vor scăpa din vedere că mai au şi datorii de achitat, s-ar putea să ajungă precum îngheţata în această iarnă.

Deşi unii dintre locatari au rămas fără apă caldă la robinete, dezinteresul faţă de plata facturilor a rămas cam acelaşi. Conducerea Regiei de Termoficare susţine că, odată cu venirea verii, asociaţiile de proprietari aduc tot mai puţini bani la casierie, motivând că nu pot să scoată mai mulţi bani de la locatari. «Încasările merg foarte, foarte prost în această perioadă, dacă reuşim să adunăm câteva milioane. Am încercat să-i determinăm pe administratori să facă mai mult, am trimis chiar noi echipe de recuperatori cu somaţii la locatarii care au mari restanţe. În ciuda acestei mobilizări însă, tot nu reuşim să mişcăm din loc această piatră de moară care o reprezintă datoriile uriaşe ale craiovenilor», a declarat Sorin Iordache, reprezentant al Regiei de Termoficare Craiova.

Pensionarii cu facturile, restul cu concediile

Administratorii replică, la rândul lor, că locatarii nici nu mai dau pe la asociaţie, iar când totuşi mai ajung nu reuşesc să mai plătească nici factura curentă, cu toate că, fiind vorba de luni ale verii, sumele pentru consum nu sunt deloc mari. «I-am luat la întrebări pe administratori şi ei ne-au spus că sunt zile în care stau cu casa de bani goală fiindcă nimeni nu mai trece pe la asociaţie ca să dea bani. Cei care  plătesc constant au rămas tot pensionarii, în timp ce restul locatarilor spun ba că au cheltuieli cu examenele copiilor, ba că stau prost cu salariile, ba că pleacă în concedii. E mai greu, într-adevăr, când trebuie să dai banii, dar trebuie să se gândească şi că o să ajungă să nu mai poată plăti facturile din urmă, iar noi o să fim nevoiţi să le oprim şi consumul de căldură, nu doar cel de apă caldă».

O urgenţă de achitat: 134 milioane lei

Potrivit lui Iordache, Regia de Termoficare Craiova a fost somată de furnizorul primar, în speţă Complexul Energetic, să achite în regim de urgenţă suma de 134 de milioane de lei, reprezentând numai o parte din restanţele pe care le datorează. «Ne aflăm într-o situaţie foarte gravă. Am primit o somaţie de la CE prin care ni se cere să achităm urgent peste 130 milioane de lei din restanţele pe care le avem către ei. Fiind o sumă mare, aproape imposibil de recuperat în ritmul în care abonaţii noştri înţeleg să-şi plătească facturile. Am solicitat să se întocmească un grafic de eşalonare, dar am primit răspunsul că nu se poate. Prin urmare, aceşti bani trebuie plătiţi cât mai curând», a precizat Iordache. La această oră, Regia îi datorează Complexului Energetic suma de 210 milioane de lei, cu tot cu penalităţi.

CE a rămas cu stocul de cărbune gol

Cele 134 milioane de lei îi sunt necesare complexului pentru a reface stocurile de cărbune, care sunt necesare pentru iarna 2011-2012. Potrivit directorului CE, Constantin Bălăşoiu, compania pe care o conduce are absolută nevoie de aceşti bani dat fiind faptul că, la rândul ei, a fost somată să-şi achite obligaţiile către furnizorul propriu, respectiv Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). «CE Craiova datorează SNLO circa 140 de milioane de lei. Dacă noi nu plătim, nu ne pot furniza cărbune, iar noi nu putem să mai asigurăm agent termic primar către Regie», a mai spus Constantin Bălăşoiu. Potrivit acestuia, la data de 1 octombrie, când începe sezonul rece, CE trebuie să aibă pe stoc o cantitate de 700.000 de tone de cărbune, pentru iarna 2011-2012.

Craiova va fi o imensă îngheţată

Conducerea CE mai spune că, în iarna următoare, nu dispune de nici o rezervă de combustibil. Potrivit lui Bălăşoiu, stocul actual de cărbune este acum la zero. Pentru a putea, totuşi, funcţiona, compania a fost nevoită să se împrumute cu o cantitate de 200.000 de tone din rezerva naţională, pe care însă trebuie să o restituie urgent. «Din lipsă de cărbune, am fost nevoiţi să reducem şi producţia de energie electrică», a mai afirmat Bălăşoiu. Toate aceste datorii ale CE s-ar stinge dacă locatarii din Craiova şi-ar plăti măcar o parte din debite. În ultima lună însă, în ciuda insistenţelor Regiei, nu au putut să fie recuperate mai mult de 10 milioane de lei, 70% din această sumă merge către CE Craiova, iar restul la GDF Suez, în contul combustibilului folosit de centralele termice pe gaz.