Selecţie a profesorilor de Istorie, pentru studiul Holocaustului

0
583
Mai mulţi profesori de Istorie , 25 , titulari sau suplinitori, vor fi selectați pentru a participa la seminarul de formare în ceea ce priveşte Holocaustul, organizat , în perioada 7-14 august 2022, de Institutul “Yad Vashem” din Ierusalim, potrivit unei adrese trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Dosarul se va depune online la adresa international@edu.gov.ro, până la data de 13 iunie, ora 16:00, conform metodologiei, după cum a menţionat edupedu.ro.
Vor fi selectate și cinci cadre didactice rezerve, pe lângă cele 25 titulare, iar cheltuielile vor fi suportate atât de Institutul Yad Vashem, cât și de Ministerul Educației. Cum arată procedura: fiecărui dosar îi va fi asociat un cod,  care va fi transmis prin mesajul de confirmare a depunerii; evaluarea dosarelor se va face de către o comisie desemnată la nivelul Ministerului Educației, în perioada 14-15 iunie 2022. Rezultatele vor fi anunțate pe 15 iunie. Eventualele contestații vor putea fi depuse până la data de 16 iunie, ora 16:00, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 17 iunie. Dacă vor exista cazuri de punctaje egale, va fi acordată prioritate cadrelor didactice care predau în mediul rural, potrivit sursei citate.

Condiții de eligibilitate:

  • cadru didactic încadrat la catedra de istorie în anul școlar 2021-2022, în învățământul preuniversitar, cu statut de titular sau suplinitor;
  • nu a mai participat la un seminar de formare organizat la Yad Vashem.

În document apare că neîndeplinirea oricărei condiții de eligibilitate determină respingerea candidaturii.

Criteriile de selecţie

  • „motivația participării precizată în scrisoarea de intenție – 10p;
  • organizarea de activități vizând tematica Holocaustului (de exemplu: comemorări, vizite la locuri memoriale, lecții deschise, cercuri), susținute cu adeverințe, diplome sau alte documente eliberate de școală, muzee, locuri memoriale, alte instituții – 30p;
  • participarea la cursuri de formare organizate în România pe tematica Istoriei evreilor, Holocaustului, dovedită cu diploma/atestat sau adeverința de participare eliberată de instituția care a organizat cursul de formare – 10p;
  • articole, lucrări sau cărți publicate pe tematica Istoriei evreilor, Holocaustului, justificate de fotocopii ale articolelor, coperților, primelor pagini sau linkuri către paginile web pe care sunt postate lucrările din care rezultă faptul că este autor sau face parte din colectivul de autori – 10p;
  • cunoașterea limbii engleze nivelul B1, dovedită prin certificate, atestate de competențe lingvistice sau alte documente similare. Nu vor fi luate în considerare autoevaluări – 10p.”

Conținutul dosarului de aplicație

  • CV în format Europass (însoțit de documente care permit punctarea criteriilor de selecție, preferabil urmărind ordinea acestora);
  • scrisoare de motivație (max.2 pagini format A4);
  • declarație privind exprimarea acordului de prelucrare a datelor cu caracter personal, asumată prin semnătură. Se va avea în vedere ca documentele transmise să fie, de preferință, în format *.pdf, *.jp(e)g sau *.png.

Este necesar ca participanții să aibă pașaport valabil la data efectuării călătoriei, conform sursei menționate anterior. Cheltuielile de cazare, masă și transport intern, pe teritoriul Israelului, vor fi suportate de către Institutul Yad Vashem, iar cele privind asigurarea medicală, diurna și transportul internațional, de către Ministerul Educației. După participarea la seminar, cadrele didactice vor elabora un raport privind activitatea de formare, având obligația organizării de activități școlare și extrașcolare legate de tematica Holocaustului.

FOTO: Poznyakov/Dreamstime. com