Prim-ministrul Românei, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 7 iunie 2019, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania, Cord Meier-Klodt. Discuțiile au evidențiat caracterul special al relațiilor germano-române, definite de legături sociale puternice, de raporturile economice însemnate și de experiența de cooperare politică.
În cadrul convorbirilor, oficialii au avut un schimb de opinii asupra relațiilor economice și comerciale bilaterale. De asemenea, a fost apreciată cooperarea la nivel sectorial.
Totodată, interlocutorii au discutat despre rolul minorității germane și al comunității românești din Germania ca importante punți de legătură între cele două țări. În context, prim-ministrul român a arătat că, în curând, se va desfășura o nouă sesiune a Comisiei Mixte pentru Etnicii Germani din România, un instrument important în consolidarea cooperării bilaterale.
De asemenea, cei doi oficiali au subliniat cooperarea foarte bună pe dosare de interes reciproc de pe agenda europeană. Ambasadorul Republicii Federale Germania, Cord Meier-Klodt, a apreciat modul foarte bun în care se derulează Președinția Rotativă a Consiliului Uniunii Europene și dorința doamnei prim-ministru de a întări parcursul european al României.