Daum: „Sunt dezamăgit de nivelul Ligii I”

0
267
daum
Christoph Daum

Selecţionerul României, Christoph Daum, a vorbit la conferinţa de presă de ieri despre posibila plecare de la naţională şi despre oferta avută din ţările arabe, dar şi despre nivelul campionatului românesc: „Acum două săptămâni a fost pe masă o ofertă de 2,5 milioane de euro din ţările arabe. Dar nu mă duc în zona arabă pentru 2 milioane în plus. Nu alerg după banii din zona arabă. Trebuie să înţelegem că sunt lucruri şi valori mai importante decât banii. Credeţi că dacă îmi dau eu demisia va fi un pas înainte pentru fotbalul românesc? Credeţi că jucătorii actuali vor evolua mai bine? Vor apărea alţi jucători? Eu nu cred. Sunt dezamăgit de ceea ce am găsit la nivelul Ligii 1. Eu ştiam că fotbalul este sportul numărul 1 în România. Este o provocare să fiu parte din acest proces, de creştere al fotbalului. Dacă vom continua acest proces, ne vom bate cu echipe de nivel mediu în scurt timp”.

Daum a vorbit şi despre duelul cu Polonia, de sâmbătă, din preliminariile CM 2018: „Este important că avem o şansă să ne calificăm. Nu contează dacă procentajul şanselor de calificare este mare sau nu. Trebuie să jucăm până la maximum. Dacă facem asta, vine şi rezultatul. Avem în faţă o echipă puternică a Poloniei. Trebuie să ne depăşim limitele. Trebuie să apărăm bine şi să avem o defensivă bună. Trebuie să avem ocazii de a marca şi să înscriem. Vrem să avem controlul partidei.  Antrenăm capacitatea de finalizare a fiecărui jucător. Am lucrat mai multe registre tactice. Avem mai multe opţiuni de joc. Ne putem adapta în timpul meciului, în funcţie de cum evoluează meciul. Nu contează cum vom juca, contează poziţionarea jucătorilor şi cum joacă aceştia. Trebuie să fim compacţi şi conectaţi. Avem mulţi jucători de calitate şi sunt tot mai buni în fiecare zi. Cred în echipă. Comunicarea este foarte importantă. Trebuie mereu să le spunem jucătorilor ce fac bine şi ce nu fac rău” a adăugat Daum.