Comisia Europeană şi-a anunţat intenţia de a propune, astăzi, compensaţii financiare, pentru a-i ajuta pe producătorii de legume şi fructe ale căror vânzări au scăzut drastic din cauza epidemiei produse de bacteria E.coli, informează France Presse. „Mâine (n.r. – astăzi) va avea loc (la Luxemburg) o reuniune extraordinară a miniştrilor agriculturii, pe parcursul căreia Comisia Europeană va propune măsuri concrete de compensare” pentru acest sector, a declarat, la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a executivului european, Pia Ahrenkilde. Însă, pentru moment, Comisia nu poate estima valoarea la care se vor ridica aceste compensaţii. France Presse aminteşte că mai multe ţări solicită asistenţă financiară din partea UE, printre care Spania, Franţa, Olanda, Belgia şi Germania. Ministrul român al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a declarat ieri că România va solicita Comisiei Europene despăgubirea tuturor producătorilor de castraveţi afectaţi de scăderea vânzărilor şi de blocarea exporturilo: ”Am făcut toate demersurile către Bruxelles pentru despăgubirea tuturor producătorilor şi exportatorilor români de castraveţi afectaţi de epidemia produsă de bacteria E.coli şi pentru recuperarea pierderilor. UE face discriminări dure, deoarece vrea să acorde despăgubiri doar pentru grupurile organizate de producători, care vând în pieţe, ori producătorii noştri nu prea sunt organizaţi”, a spus Tabără.