Slovenii au respins creşterea vârstei de pensionare

0
481

Borut Pahor

Premierul sloven, Borut Pahor, intenţionează să ceară un vot de încredere din partea Parlamentului, după ce alegătorii au respins masiv, la referendumul de duminică, reforma sistemului de pensii solicitată de UE şi Fondul Monetar Internaţional. „Voi cere, probabil, un vot de încredere din partea Parlamentului, în legătură cu noul proiect de lege pentru consolidarea finanţelor publice”, a spus el, fără a oferi alte detalii. Pahor refuză să demisioneze, în pofida presiunilor exercitate de liderul opoziţiei conservatoare, fostul prim-ministru Janez Jansa, susţinând că, în cazul demisiei premierului, Constituţia slovenă nu prevede convocarea de alegeri legislative anticipate. După numărarea a circa 90 la sută din voturile exprimate la referendum, Comisia Electorală Centrală a anunţat că 72 la sută dintre alegători au votat împotriva reformei sistemului de pensii, susţinută de numai 28 la sută dintre sloveni. Reforma sistemului de pensii, adoptată de Parlament în decembrie, prevede creşterea vârstei legale de pensionare de la 63 la 65 de ani.