Reţinut pentru tentativă la omor calificat

0
610

Ieri, în jurul prânzului,  poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizați de o femeie, de 45 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta Cimitirului “Ungureni” ar fi fost agresată fizic de fostul concubin, pe numele acestuia existând ordin de protecție. Suspectul a fost reţinut de poliţişti, urmând să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

După primirea apelului, la faţa locului s-a deplasat, de urgență, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, fiind găsită reclamanta,  împreună cu mama sa, ambele prezentând leziuni traumatice, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La scurt timp a fost identificat și fostul concubin al femeii, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Brădești, care a fost condus la audieri. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că bărbatul s-a deplasat din comuna Brădești către municipiul Craiova, iar, în incinta cimitirului “Ungureni”,  le-ar fi agresat pe fosta concubină și pe mama acesteia, cu un obiect tăietor-înțepător, acestea suferind vătămări la nivelul brațelor și capului. Pe numele bărbatului, instanța de judecată a emis un ordin de protecție, valabil în perioada februarie-iunie 2023, acesta fiind obligat să nu se apropie de fosta concubină la o distanță mai mică de 100 de metri. “Întrucât, din cercetările efectuate, au rezultat indicii privind săvârșirea unei infracțiuni contra vieții, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Secției 2 Poliție Craiova desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz. În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de 06 mai a.c., bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat asupra unui membru de familie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul zilei de 07 mai a.c., va fi propusă arestarea preventivă a acestuia”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj .