Premier League: Liverpool şi-a consolidat locul 5, dar vrea locul 4!

0
547

Liverpool s-a impus (1-0) în etapa a 35-a, din Premier League, în faţa celor de la Brentford, pe Anfield, repurtând a 6-a victorie consecutivă, care îi consolidează locul 5 în clasament. În partida tur, disputată la 2 ianuarie a.c. Brentford câştigase cu 3-1. Unicul gol al partidei de aseară a fost realizat de Mohamed Salah (min. 13) pe fondul unui debut de partidă frenetic şi agresiv. „Cormoranii” au ratat în continuare prin Darwin Nunez (min. 29), Cody Gakpo (min. 53) dar şi oaspeţii pe contraatacuri rapide au avertizat prin Bryan Mbeumo (min. 27) şi Ivan Toney (min. 30), mai mult camerinezul Mbeumo (min. 40) a şi marcat un gol anulat pentru offside. Jurgen Klopp a trimis în teren 4 atacanţi (D. Jota, Darwin Nunez, M. Salah şi Cody Gakpo) şi a obţinut o victorie importantă. Aşteaptă acum deznodământul partidelor de astăzi dintre Newcastle şi Arsenal şi West Ham şi Manchester United. Fiindcă dacă locurile 1 şi 2 sunt disputate cu ardoare de Manchester City şi Arsenal, pentru locurile 3-4 ocupate de Newcastle (65 p) şi Manchester United (63 p) lupta finală e devastatoare şi prin programul ultimelor partide. Alte rezultate: M. City – Leeds 2-1, Tottenham – Crystal Palace 1-0, Wolverhampton – Aston Villa 1-0, Bornemouth – Chelsea 1-3.