România, Bulgaria şi Croaţia condiţionează negocierile Serbiei cu UE de situaţia minorităţilor

0
339

negocierile Belgradului cu Uniunea EuropeanaRomânia, Bulgaria şi Croaţia intenţionează să blocheze deschiderea unui nou capitol în negocierile Belgradului cu Uniunea Europeană, cele trei ţări condiţionând progresele spre integrarea Serbiei de îmbunătăţirea drepturilor propriilor minorităţi, afirmă surse citate de publicaţia Vecernje Novosti. Diplomaţi din Croaţia fac lobby de câteva săptămâni în capitale europene, cerând suspendarea negocierilor UE cu Serbia până când Belgradul va conferi drepturi suplimentare etnicilor croaţi de pe teritoriul sârb, informează B92. De asemenea, Zagrebul cere intensificarea cooperării Belgradului cu Tribunalul Penal Internaţional, care anchetează crime de război comise în spaţiul fost iugoslav. Potrivit cotidianului Vecernje Novosti, România şi Bulgaria susţin tacit Croaţia, condiţionând continuarea negocierilor de “îmbunătăţirea situaţiei propriilor grupuri etnice din Serbia”. În plus, Bucureştiul ar vrea soluţionarea problemei “vlahilor”, inclusiv prin oferirea unor locuri în Legislativul regional din Valea Timocului (Timočka Krajina). Conform surselor citate, Croaţia, România şi Bulgaria ar putea bloca deschiderea Capitolului 23 – referitor la sistemul judiciar şi drepturile fundamentale – în negocierile Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană. “Spre deosebire de Croaţia, România şi Bulgaria sunt dispuse la o poziţie de compromis; astfel, în cazul presiunilor din partea unor state UE mai influente, Bucureştiul şi Sofia ar putea accepta deschiderea de către Belgrad a negocierilor pe Capitolul 23, dar vor cere îndeplinirea revendicărilor în procesul de negociere”, explică ziarul Vecernje Novosti.