Cioloş referitor la vizele pentru Canada: Voi folosi instrumentele pe care le avem la dispoziţie

0
291

România va folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru ca statul canadian să-şi respecte angajamentele luate în ceea ce priveşte acordarea de vize turistice pentru cetăţenii români, a declarat premierul Dacian Cioloş, el precizând că a atenţionat şi UE în acest sens.

ciolosPremierul a făcut aceste afirmaţii ieri, la Eurosfat, el răspunzând unei întrebări venite din sală, pe tema vizelor acordate de SUA şi Canada.. “Cu Canada am finalizat deja negocierile, a fost un agreement cu Canada şi Canada şi-a luat un angajament inclusiv vizavi de eliminarea vizelor turistice cu România şi Bulgaria, cu angajamentul ca până la momentul ratificării Tratatului de liber schimb cuprinzător şi aprofundat să fie aprofundată şi cu regret constat că nu suntem în situaţia respectivă. Am spus-o foarte ferm, am avut o discuţie şi cu preşedintele Junker, şi cu comisara Maelstrom,(…), dar a fost o înţelegere cu Canada şi eu ca prim-ministru al unui stat membru consider că UE şi CE care reprezintă UE trebuie să fie foarte ferme în relaţia cu Canada ca partenerii noştri să-şi respecte angajamentele”,a spus Cioloş.

Premierul a adăugat că a atenţionat Bruxelles-ul că România va folosi toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a convinge şi Canada şi CE că nişte angajamente trebuie respectate. “Şi România, şi Bulgaria, trebuie tratate de Comisia Europeană ca orice al stat membru când e vor de susţinerea intereselor lor, care trebuie să fie şi interesele UE”, a subliniat Cioloş. El şi-a exprimat speranţa cu nu va fi nevoit să recurgă la toate “instrumentele” de care dispune şi a precizat că se poartă negocieri continue cu Canada. “Aproape că aş spune că sunt convins că vom găsi o soluţie şi înţelegere în această chestiune care, încă o dată, e vorba de un angajament pe care Canada l-a luat acum câţiva ani”, a concluzionat şeful Executivului. Referitor la SUA, premierul a amintit că Tratatul de liber schimb este încă în negociere, iar România face eforturi pentru a îndeplini condiiţiile pentru visa waiver şi el speră ca lucrurile să progreseze. Autorităţile române vor reevalua, la nivel UE, modul de abordare a relaţiei UE-Canada, pentru asigurarea obiectivului eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).