Contractele pentru dezinfectanţi, verificate de DSP-uri

0
416

Ministerul Sănătăţii a cerut, ieri, Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) să verifice, prin intermediul compartimentelor de audit, contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma HexiPharma.

dezinfectantIeri, la sediul Ministerului Sănătăţii a avut loc cea de-a patra videoconferinţă cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară pe marginea următoarelor etape de derulare a măsurilor de control în ceea ce priveşte problematica biocidelor utilizate în unităţile sanitare la nivel naţional, sub coordonarea Parchetului General. În cadrul aceleiaşi videoconferinţe, ministrul Sănătăţii a dispus reprezentanţilor Direcţiilor de Sănătate Publică să verifice prin intermediul compartimentelor de audit contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma HexiPharma.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a solicitat sprijinul Ministerului Afacerilor Interne ca toate unităţile sanitare publice, aflate în subordinea autorităţilor publice locale să fie auditate în ceea ce priveşte contractele încheiate cu compania HexiPharma.

MS: Probe neconforme în două spitale doljene

Tot ieri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost publicat un comunicat ce cuprinde lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii. Este vorba de 50 de spitale din 22 de judeţe plus municipiul Bucureşti. Din judeţul Dolj au fost nominalizate deocamdată două unităţi sanitare: Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova şi Spitalul Municipal Calafat.

Totodată, autorităţile sanitare au precizat faptul că pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii informează faptul că acţiunile de control continuă.dsp

Controalele continuă până pe 11 mai

În conformitate cu dispoziţia din data de 29 aprilie a.c, referitoare la măsurile de control pentru verificarea modului de utilizare a produselor biocide în unităţile sanitare publice şi private din ţară care utilizează dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania în cauză, au fost prelevate teste de sanitaţie din 285 de spitale. Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiilor de Sănătate Publică, care au raportat în cadrul videoconferinţei rezultatele testelor de laborator.

Astfel, dintr-un număr total de 3.536 teste de sanitaţie aplicate produselor biocide utilizate în unităţile sanitare, 4,25% au fost neconforme. Pentru acestea din urmă, ministrul Sănătăţii a dispus reprezentanţilor Direcţiilor de Sănătate Publică şi ai unităţilor spitaliceşti aferente, luarea măsurilor administrative conform prevederilor legale în vigoare.

Testele de sanitaţie prelevate în cadrul acestei acţiuni au fost analizate în laboratoare acreditate din cadrul unităţilor sanitare ale Direcţiilor de Sănătate Publică, precum şi în laboratoare private aflate în contract cu unităţile sanitare verificate. Acestea presupun, verificarea corectitudinii dezinfectării tegumentelor, suprafeţelor, obiectelor şi instrumentarului medical în urma utilizării produsului biocid.

În ceea ce priveşte determinarea compoziţiei produselor biocide, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat faptul că în România nu există laboratoare acreditate pentru analiza acestora.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a dispus Direcţiilor de Sănătate Publică ca până la data de 11 mai a.c. să efectueze o analiză internă pe marginea discrepanţelor dintre rezulatele controalelor inter şi intra-judeţene la nivelul unităţilor sanitare cu paturi.