Zajkov: “Presiune este când n-ai suficienţi bani să-ţi hrăneşti copiii, nu la fotbal”

0
608

Înaintea partidei cu Farul, din etapa a 3-a a play-offului Superligii, programată sâmbătă, de la ora 20.30, la Ovidiu, fundaşul din Macedonia de Nord, Gjoko Zajkov, a fost invitat să prefaţeze meciul într-o conferinţă de presă, fiind întrebat şi dacă există presiune în vestiarul echipei şi cum se resimte aceasta. Stoperul de 28 de ani a avut un discurs care ar trebui urmărit şi de jucătorii români, în special de cei tineri, precizând că fotbalul reprezintă plăcere şi pasiune, iar, din punctul lui de vedere, presiunea în viaţă există numai atunci când banii câştigaţi nu sunt suficienţi pentru a-ţi hrăni familia. Internaţionalul din Macedonia de Nord, venit în Bănie de la Vorskla Poltava, s-a impus ca titular la Ştiinţa şi a avut evoluţii apreciate până acum.

„Din punctul meu de vedere, nu simţim nicio presiune, există numai o energie pozitivă, jucăm fotbal. Pentru mine, în viaţă, presiune este atunci când munceşti şi nu ai suficienţi bani să iei mâncare pentru copii, asta e presiunea adevărată, şi nu la fotbal şi cu siguranţă nu în vestiarul nostru. Nu vorbim în vestiar de titlu, preferăm să luăm meci cu meci în parte. Ştiam că este un campionat bun în România, am urmărit Universitatea Craiova împotriva Zoryei Lugansk. Ştiu că antrenorul nostru era jucător când s-a câştigat ultimul titlu şi actualul preşedinte era antrenor, ar fi minunat să câştigăm campionatul, dar să vorbim dacă se va întâmpla asta. Îmi doresc să marchez primul gol, numai Dumnezeu ştie când îl voi reuşi. Farul e o echipă foarte bună, nu întâmplător este pe primul loc, dar şi noi avem atuurile noastre, vrem să facem un joc bun şi să obţinem prima victorie în play-off. Mie mi s-a părut că FCSB a fost mai puternică în meciurile directe cu noi, decât a fost CFR. La naţională m-am accidentat, dar n-a fost nimic serios, m-am ciocnit cu portarul. Am jucat fundaş central dreapta în sistem cu 5 fundaşi la echipa naţională” a declarat Gjoko Zajkov.