Salariații APIA nu solicită majoriări salariale, ci îndreptarea unor erori !

0
794

Membrii Sindicatului Național APIA afiliați la Federația AGROSTAR  își manifestă profunda dezamăgire cu privire la blocarea Plx 10/ 2023, constând în uniformizarea salarizării personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instituție publică în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Trebuie menționat că la momentul actual APIA gestionează peste 100 de scheme de plăți/ măsuri și submăsuri de plată extrem de complexe și că anual, la centrele locale și județene ale agenției se depun circa 850 000 de cereri de plată, cu o suprafață de peste 9 milioane de hectare și țînând cont că structura de personal din cadrul Agenției este mult subdimensionată față de volumul și complexitatea activității instituției, salariații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se consideră îndreptățiți să solicite continuarea procedurii legislative, cu privire la Plx 10/ 2023.

Vă expunem mai jos tabelul sumelor reprezentând fonduri europene de la Uniunea Europeană  puse la dispoziția României în perioada 2007-2023 pe care Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a reusit să absoarbă conform tablelului de mai jos.

FEGA decl apia ani financiari 2007-2023
An financiar suma comunicata in decizie CE-euro- -lei la 28.02.2023 euro la 28.02.2023
2007 6 893 687.59 24 612 532.80 6 893 687.59
2008 461 870 850.36 1 533 580 319.73 462 090 550.41
2009 575 930 420.08 2 163 816 773.98 580 548 037.96
2010 663 811 604.58 2 817 696 748.83 666 866 162.72
2011 768 973 165.29 3 312 630 483.31 769 055 982.02
2012 991 300 594.37 4 332 012 798.53 991 345 964.94
2013 1 174 696 575.99 5 356 772 595.64 1 174 835 753.20
2014 1 325 906 018.92 5 916 217 295.37 1 325 906 018.92
2015 1 420 242 043.49 6 270 080 506.96 1 420 242 043.49
2016 1 509 929 433.56 6 678 989 919.98 1 510 317 650.48
2017 1 772 508 497.61 7 918 457 957.48 1 775 600 557.03
2018 1 768 957 065.95 8 143 706 926.40 1 770 943 580.48
2019 1 844 530 341.45 8 619 024 750.78 1 848 988 608.95
2020 1 896 032 075.20 9 417 622 816.07 1 982 890 495.78
2021 1 900 674 856.94 9 448 825 794.65 1 939 576 331.57
2022 1 856 480 122.17 9 635 083 523.27 1 948 055 206.55
2023 1 677 735 283.17 8 887 744 869.76 1 795 903 935.30
Total 21 616 472 636.72 100 476 876 613.54 21 970 060 567.39

 

În cursul anului 2022, conturile APIA au fost alimentate cu suma de 15.824.599.870,41 lei (FEDR/FEGA/FEADR/BN1/BN si Cheltuieli administrative), din care:

  • 95,83 %, respectiv 15.164.103.698,41 lei reprezintă alocare financiară destinată sustinerii/finanţării  sectorului agricol, inclusiv sumele virate de AFIR pentru măsurile delegate (FEADR si cofinanțare);
  • 4,17 % respectiv 660.496.172 lei cheltuieli administrative, respectiv:
  • 3,44 %, în sumă de 544.247.454 lei  – Agenția a asigurat plata integrală a drepturilor salariale pentru 4523 de angajați;
  • 0,52 %, în sumă de 81.931.647 lei cheltuielile necesare pentru bunuri și serviciile aferente întreținerii și funcționării institutiei;
  • 0,19 %, in sumă de 29.988.757 lei – fonduri alocate pentru finalizarea obiectivelor de investiții demarate, dotări, implementarea în sistemul informatic a tuturor cerintelor impuse de legislația CE privind autorizarea, controlul, plata, contabilizarea și raportarea cheltuielilor;
  • 0,03%, alte cheltuieli, în sumă de 4.328.314 lei – fond de handicap.

De subliniat este faptul ca, personalul din teriroriu al agenției beneficiază în acest moment de drepturi salariale mai mici comparativ cu personalul din aparatul central APIA, iar cerința salariaților APIA din teritoriu a fost să beneficieze de salarii similare cu cele ale personalului din aparatul central APIA, astfel îndreptându-se eroarea făcută odată cu aplicarea legii salarizării 153/ 2017.

Salariații APIA insistă să se înțelegă că nu este vorba de majorare salarială ci de uniformizarea salarilor la nivel de agenție.

În cazul respingerii proiectului de lege în Camera Deputaților, salariații APIA transmit că vor fi dificultăți în derularea optimă a activității, cu consecință iminentă a scăderii absorbției fondurilor europene puse la dispoziția României, precum și proteste conform legii 367/2022, proteste ce le vom desfășura pe perioadă nedeterminată.

BEX Sindicatul Național APIA