Voleibaliştii Craiovei primesc vizita campioanei

0
435

Voleibaliştii de la SCMU Craiova dispută penultimul meci acasă din acest sezon, sâmbătă, de la ora 18, în Sala Polivalentă, contra formaţiei Arcada Galaţi, care şi-a asigurat titlul de campioană şi pentru acest sezon, cu trei etape rămase din play-off. Duelul din week-end a fost promovat miercuri, în centrul oraşului, de componenţii SCMU Craiova, iar antrenorul Dan Pascu şi căpitanul Laurenţiu Lică l-au prefaţat azi, într-o conferinţă de presă.

“Venim după o victorie frumoasă, muncită, obţinută cu greu la Steaua. Apreciez mult devotamentul jucătorilor, dorinţa lor de a învinge şi faptul că nu au cedat până la sfârşit. Vrem extrem de mult să ne luăm revanşa cu Arcada, după înfrângerile directe din acest sezon. Suntem conştienţi că nu va fi uşor, că trebuie să fim cu toţii la capacitate maximă. Simt echipa bine la antrenamente, jucătorii îşi fac treaba la antrenamente şi garantez că va fi un meci spectaculos, disputat. Invit toţi iubitorii de sport să asiste la acest joc, pentru că va fi un spectacol voleibalistic de top” a declarat Dan Pascu.

„Suntem hotărâţi ca sâmbătă să învingem campioana Galaţi, pentru că avem nevoie de puncte. Fac apel şi pentru toţi suporterii, să vină să ne susţină. Va fi o încleştare interesantă şi spectacolul va fi garantat. Dacă vrem să luăm o medalie, trebuie să jucăm la un nivel înalt toate partidele până la final“, a spus Laurenţiu Lică.