Orele seniorilor, în pieţele din Craiova

0
689

În intervalul orar 11.00 – 13.00, au prioritate, în pieţele din Craiova, persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani. Pentru a evita aglomeraţia din acest interval orar, conducerea SC Pieţe şi Târguri Craiova recomandă persoanelor care au nevoie de legume sau fructe proaspete să meargă la piaţă fie înainte de ora 11.00, fie după ora 13.00.

„Facem eforturi extraordinare pentru a menţine pieţele deschise în această perioadă, dar avem nevoie şi de înţelegere din partea cetăţenilor. În primul rând, craiovenii care vin în pieţe să-şi facă cumpărăturile trebuie să înţeleagă că orele 11.00 – 13.00 sunt rezervate seniorilor. Persoanele peste 65 de ani au prioritate în acest interval de timp şi trebuie să le respectăm acest drept! Pentru asta, recomandăm tinerilor să evite acest interval orar, să vină fie dimineaţa, fie după ora 13.00, chiar către seară”, a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Conducerea societăţii care administrează pieţele municipalităţii craiovene insistă ca lumea să evite mersul la piaţă la orele prânzului şi pentru a se putea asigura menţinerea unei distanţe între cumpărători, astfel încât să se prevină o eventuală infectare a acestora de la alţi cetăţeni.

„Apelăm la simţul civic al craiovenilor şi îi rugăm să înţeleagă că pentru a menţine pieţele deschise în această perioadă, trebuie să se respecte prevederile privind menţinerea unei distanţe de 1,5-2 metri între persoane. Tocmai pentru a le fi uşor cumpărătorilor, în pieţe s-au făcut marcaje pe pardoseală, care să indice distanţa recomandată. Dacă vin foarte mulţi oameni deodată la piaţă, în acelaşi interval orar, se vor forma cozi. Pentru a evita asta, amintim că pieţele sunt deschise de la ora 7.00-8.00 dimineaţa până spre orele 19.00, aşa că se poate găsi un interval de timp fără înghesuială. Ştiu că este greu, dar numai respectând regulile de distanţare socială putem trece peste această perioadă nefastă”, a mai spus directorul Alin Mărăcine.

Pieţele au rămas deschise, dar, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, este de preferat să se evite ieșirile din locuință. Atunci când deplasarea în afara domiciliului este absolut necesară şi oamenii ajung într-o piaţă, conducerea SC Pieţe Craiova recomandă respectarea măsurilor de igienă şi protecţie: folosirea de măşti şi mănuşi, menţinerea distanței corespunzătoare față de persoanele din jurul dumneavoastră și dezinfectarea mâinilor.