Guvernul promite un Program Operațional de Sănătate de 4,1 miliarde de euro, pentru următorii șapte ani

0
713
Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că Guvernul PNL se angajează să pună bazele primului Program Operațional de Sănătate cu sprijin european de la momentul aderării la UE. Este vorba de 4,1 miliarde de euro pentru sistemul românesc de sănătate începând cu următorul exercițiu financiar 2021-2027.

Programul ar viza construcția spitalelor regionale (cu 60% cofinanțare asigurată de UE); dezvoltarea infrastructurii românești de sănătate (spitale județene, municipale, orășenești, dar și spitale ce țin de ministere); dotarea tuturor spitalelor la standarde UE; programe de formare a medicilor, inclusiv a celor de familie și a celor din instituțiile de învățământ; precum și susținerea cercetării medicale.