Reabilitarea sectorului irigaţiilor din România, în atenţia companiilor din SUA şi Israel

0
368

irigatii 2În urma discuţiei pe care Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a avut-o săptămâna trecută cu reprezentanţii Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), miercuri, 5 aprilie 2017, o delegaţie din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi din partea Ambasadei Israelului la Bucureşti a participat la o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Tema principală a discuţiilor a constituit-o realizarea de investiţii pentru reabilitarea sectorului de irigaţii din România.

SONY DSC

Diplomaţii au fost primiţi de ministrul Petre Daea, iar discuţiile au fost conduse de Daniel Dumitru Botănoiu, secretarul de stat în coordonarea căruia se află domeniul îmbunătăţirilor funciare, având în vedere interesul vast din partea ambelor ţări (Statele Unite ale Americii şi Israel) de a investi în acest sector.

          Astfel, în vederea prezentării oportunităţilor de afaceri în acest domeniu pentru potenţialii investitori, reprezentanţii Ambasadei SUA au propus oficialilor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale organizarea, în viitorul apropiat, a unei mese rotunde cu participarea experţilor şi companiilor de profil din SUA şi Israel, precum şi a părţilor implicate din ţara noastră.

Partea române vrea proiecte concrete

irigatiiPropunerea diplomaţilor a fost agreată de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Dumitru Botănoiu apreciind că în urma unor astfel de dezbateri pot rezulta proiecte concrete şi care pot conduce la dezvoltarea unor parteneriate strategice în interesul tuturor părţilor implicate.

          Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România dispune de 1,015 miliarde de euro, conform Legii nr.269-2016 şi aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 793/2016, pentru perioada 2016 – 2020. Este vizată pentru reabilitare infrastructura principală de irigaţii care alimentează o suprafaţă de circa 2 milioane ha, prin 86 de amenajări de irigaţii viabile care includ următoarele obiective: 110 staţii de pompare de bază, 137 staţii de repompare; 2.525 metri conducte de refulare; 1.997.481 metri canale de aducţiune; 2.885.073 metri canale de distribuţie; 4.995 construcţii hidrotehnice.