Parlamentul European a aprobat eliminarea vizelor pentru cetăţenii ucraineni

0
294

parlamentul eParlamentul European a aprobat, ieri, liberalizarea regimului de vize în spaţiul comunitar pentru cetăţenii ucraineni, Consiliul Uniunii Europene urmând să ratifice măsura în luna iunie. “În condiţiile noii legi, cetăţenii din Ucraina care deţin un paşaport biometric vor putea să pătrundă în spaţiul UE fără viză pentru o perioadă de 90 de zile, într-un interval de 180 de zile, pentru turism, pentru a vizita rude sau prieteni, sau în scopuri de afaceri, dar nu şi pentru a lucra. Exceptarea de la viză se aplică în toate ţările UE, cu excepţia Irlandei şi Marii Britanii, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia. Scutirea de viză este un alt mesaj puternic că Ucraina este un partener cheie pentru Uniunea Europeană, prin Parteneriatul Estic”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European. Călătoria fără viză pentru cetăţenii ucraineni a fost aprobată cu 521 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă şi 36 de abţineri. Consiliul Uniunii Europene urmează să discute noua legislaţie în luna iunie. “Îi felicit pe toţi cei care au făcut tot posibilul în acest scop. Şi felicit poporul ucrainean, este o victorie a Ucrainei!”, a declarat preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în cadrul Forumului de Securitate de la Kiev.