Craiova: Primarul şi viceprimarul din Mârşani, împreună cu alte 8 persoane, reţinuţi pe 24 de ore

0
276

În urma celor 12 percheziţii făcute în dimineaţa zilei de ieri de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au fost reţinute, aseară, pentru 24 de ore, 10 persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, uzurparea funcţiei şi infracţiuni de fals. Între cei 10 se află primarul din Mârşani, Constantin Ghencioiu şi viceprimarul, Laurenţiu Răducanu, dar şi administratori de firme, diriginţi de şantier şi un proiectant. Toate persoanele reţinute vor fi prezentate astăzi Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă.