Apar veşti bune pentru personalul didactic

0
313

Veşti bune pentru cadrele didactice. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a făcut propunerea ca tuturor cadrelor didactice să li se confere statutul de autoritate publică. „La iniţiativa noastră, Camera Deputaţilor a luat în dezbatere propunerea legislativă, aceasta fiind aprobată. Mai mult, Camera Deputaţilor (for decizional) a aprobat legea prin care personalul didactic – angajat la data de 01.10.2008, în învăţământ, să primească diferenţele salariale, conform Legii nr. 221/2008, fiind vorba despre cei care nu au sentinţe judecătoreşti în speţa respectivă. Credem că este un câştig pentru toţi cei care fac parte din corpul profesoral”, a precizat prof.  Constantin Rada (foto), secretar al FSLI şi preşedinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj.