Alegeri prezidenţiale în Afganistan: peste 50% dintre electori ar fi participat la vot

0
390


Afganii au mers în număr mare la vot şi fără incidente majore, sâmbătă, în pofida ameninţărilor cu atacuri talibane, pentru a-l desemna pe succesorul preşedintelui în exerciţiu Hamid Karzai, cu câteva luni înainte de retragerea forţelor NATO. Însuşi Karzai i-a îndemnat pe afgani să „sfideze” ameninţările talibanilor şi să participe masiv la alegerile care îl vor desemna pe succesorul său. Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a „felicitat” poporul afgan pentru participarea la alegerile prezidenţiale. La rândul său, preşedintele SUA, Barack Obama, a salutat participarea afganilor la alegerile prezidenţiale, subliniind că acest scrutin, prima trecere a puterii de la un preşedinte democratic ales la un altul, este „esenţial pentru a asigura viitorul democratic al Afganistanului şi pentru a continua ajutorul internaţional”. Participarea în primul tur al prezidenţialelor ar putea depăşi 50%, a anunţat sâmbătă Comisia Electorală Independentă (IEC), după închiderea secţiilor se votare, relatează AFP. Peste „şapte milioane” de afgani ar fi ieşit la vot, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Kabul, Ahmad Yusuf Nuristani, preşedintele IEC, în contextul în care 13,5 milioane de persoane erau aşteptate la urne. Aceste date necesită totuşi precauţie, Comisia anunţând la precedentul scrutin, în 2009, că participarea ar fi atins 50%, însă datele furnizate ulterior de către ONU au relevat o participare mult mai slabă, de aproximativ 30%.