Traficantul de arme Viktor Bout, condamnat la 25 de ani de închisoare

0
428
Viktor Bout

Rusul Viktor Bout, găsit vinovat, în noiembrie anul trecut, pentru vânzare ilegală de arme în favoarea gherilei columbiene, a fost condamnat joi, 5 aprilie a.c., de o instanţă judecătorească din New York, la 25 de ani de închisoare. Fostul pilot al Armatei Roşii, care a inspirat personajul interpretat de Nicolas Cage în filmul „Lordul războiului”, din 2005, este considerat în SUA ca unul dintre cei mai mari traficanţi de arme din întreaga lume. Judecătorul Shira Scheindlin l-a condamnat pe Viktor Bout la pedeapsa minimă de 25 de ani de închisoare pentru un şef de grup organizat. „25 de ani este suficient” a spus judecătorul când a anunţat verdictul. „Nu există nici o dovadă că Viktor Bout a căutat să se angajeze activ într-o organizaţie teroristă. El a profitat de ocazia oferită de a câştiga bani”, a mai menţionat judecătorul, subliniind că în Rusia n-a avut cazier, „circumstanţă unică, foarte diferită de cele mai multe dosare de terorism”. Viktor Bout, a cărui soţie, Ala, şi fiică, Lisa (17 ani), s-au aflat la tribunal, a repetat, cu concursul translatorului, că este nevinovat. „Eu nu am intenţionat niciodată să omor pe cineva şi nu am vrut să vând arme” a mai spus el. Anunţarea pedepsei pentru Bout fusese amânată de două ori, la solicitarea apărării, care ceruse timp pentru obţinerea clemenţei. În vârstă de 45 de ani, Viktor Bout, considerat în SUA „negustorul morţii”, fusese condamnat de un juriu federal, fiind găsit vinovat de vânzarea, în 2008, a unui arsenal de arme şi rachete, către nişte agenţi secreţi americani, care lucrau sub acoperire şi se dăduseră drept luptători de gherilă ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC). A fost arestat în Thailanda, în 2008, după ce acceptase livrarea, potrivit declaraţiilor acestor pseudo-guerillos, care spuneau că doresc să utilizeze armamentul împotriva elicopterelor americane, susţinătoare ale armatei columbiene în combaterea FARC. Potrivit avocatului său, Viktor Bout n-a avut niciodată intenţia de a comercializa aceste arme, şi, de fapt, a vrut să vândă două avioane cargo. Juriul l-a găsit pe Viktor Bout vinovat de conspiraţie la uciderea de cetăţeni americani, conspiraţie la uciderea de funcţionari şi angajaţi americani, conspiraţii în vederea furnizării de ajutor material unei organizaţii teroriste.