
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta, fiind găsite cadavrele a două persoane, un bărbat de 60 de ani și o femeie de 36 de ani, soț și soție. “Având în vedere natura evenimentului, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În continuare, se desfășoară activități pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .