Studenţii fizicieni, în dialog cu reprezentantul numărului 1 la nivel mondial în materie de inovaţie în lentile

0
591

Sudenţii Departamentului de Fizică (Facultatea de Ştiinţe, Universitatea din Craiova) au avut marele privilegiu de a-l întâlni zilele trecute, şi de a purta un dialog deschis şi interesant, cu Adrian Lungu, director tehnic şi trainer la Compania Essilor, numărul 1 la nivel mondial în materie de inovaţie în lentile, echipamente de montat lentile pe ochelari. Puțini români cunosc faptul că Essilor este cel mai mare producător de lentile ofalmologice și de aparatură oftalmologică din lume. Mai mult, compania franceză Essilor, care deţi­ne în România o subsidiară specia­lizată în distribuţia de lentile de ochelari, ia în calcul extinderea produc­ţiei în zona Europei Centrale şi de Est, principalele două pieţe analizate de francezi pentru extindere fiind Româ­nia şi Polonia.

Deși a luat ființă sub actualul nume în 1972, prin fuzionarea firmelor Essel și Silor, se poate spune că Essilor există încă din 1849 prin una dintre cele 2 firme care stau la baza actualei companii. Astfel, în acel an, a luat ființă Essel, care consta într-o rețea de cabinete oftalmologice din Paris. „Essel a funcționat în această manieră pentru o vreme până când, spre sfârșitul secolului, a început achiziționarea unor fabrici producătoare de lentile situate în apropierea Parisului și în alte părți ale Franței. După decizia de a intra în domeniul fabricării lentilelor, Essel a început în scurt timp să producă și rame pentru ochelari. De exemplu, modelul Nylor, apărut în 1955, se mai folosește și în prezent. În anul 1959, Essel a produs primele lentile progresive din lume, care au apărut sub numele Varilux. Până la acea dată, pentru presbiopie se foloseau lentile bifocale care, pe lângă aspectul lor neplăcut, aveau destule alte probleme optice”, a explicat studenţiilor craiovei, directorul tehnic al companiei.

Essel și Silor, principalii jucători pe piața franceză în domeniu

Tinerii au primit totodată o serie de informaţii interesante despre beneficiile aduse pacientului de tratamentele antireflex aplicate pe lentilele ochelarilor. S-a discutat totodată despre lentila inteligentă, despre lentilele progresive Varilux, recunoscute drept cea mai bună soluție în corecția prezbiopiei, despre elementele de inovaţie aduse de Essilor în ceea ce priveşte materialele organice folosite în realizarea lentilelor, despre lentilele de tranziţie şi cele progresive. „Silor a fost înființată în 1931 (se numea Lissac atunci) și s-a ocupat inițial doar cu vânzarea lentilelor și a ramelor. Ulterior și-au extins domeniul de activitate, ocupându-se și cu producerea de lentile. Silor au venit si ei cu noutăți pe piața de profil, astfel, în 1945, aceștia au creat lentilele Orma 1000 care erau confecționate dintr-un material nou, foarte ușor în comparație cu cele existente la acea dată. În anii premergători fuziunii, Essel și Silor erau principalii jucători pe piața franceză în domeniu însă nu contau prea mult pe plan internațional. Astfel s-a ajuns la decizia fuzionării celor 2 firme și la nașterea companiei Essilor. La apariția sa, Essilor se situa pe locul 3 la nivel mondial, însă după ani dedicați cercetării, după numeroase inovații în domeniu și datorită înaltei calități a produselor sale, Essilor a ajuns în prezent numărul 1 la nivel mondial.”, a explicat Adrian Lungu. 

3 centre de cercetare în Franța, S.U.A. și Asia

Întâlnirea dintre studenţi şi trainerul Adrian Lungu, reprezintă şi rezultatul parteneriatului solid dintre Essilor România și Universitatea din Craiova, fiind organizată în cadru proiectului „Stagii de practică pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe”. Proiectul este co-finanţat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (90/6.13/6.14/106711), este implementat în regiunea Sud-Vest Oltenia şi are ca obiectiv general dezvoltarea de competenţe profesionale cerute pe piaţa muncii şi creşterea gradului de ocupare pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Craiova. Essilor are 3 centre de cercetare în Franța, S.U.A. și Asia, ale căror echipe însumează 550 de cercetători şi a ajuns în prezent producător internațional, având fabrici în S.U.A., Irlanda, Filipine, Mexic, Porto Rico, Brazilia, Tailanda și în multe alte țări, cu un număr de peste 31.000 de angajați.