Ce n-a văzut Parisul! Come-back istoric pentru Man United

0
562

Remontada incredibilă pentru Man United, care s-a calificat în sferturile Champions League după ce pierduse acasă cu 2-0 contra lui PSG. Cu atât mai şocant este come-back-ul trupei lui Solskjaer cu cât norvegianului i-au lipsit foarte mulţi jucători importanţi pe Parc de Princes: Pogba, Martial, Matic, Herrera, Lingard, Alexis Sanchez, Valencia, Mata, Darmian şi Jones. Şi totuşi, englezii s-au impus cu 3-1 în deplasare, iar PSG are un adevărat complex al optimilor. Acum doi ani, parizienii au mai trecut printr-un astfel de şoc, după ce Barcelona a revenit de la 0-4 în deplasare, câştigând cu 6-1 pe Nou Camp.

Lukaku a marcat de două ori în prima repriză, speculând erorile lui Kehrer şi Buffon, dar Bernat a făcut ca scorul să fie de calificare pentru gazde. În ultimul minut de joc, Dalot a tras de la distanţă, Kimpembe a respins în corner, dar cu mâna, iar arbitrul Skomina a avut nevoie de VAR pentru a acorda penalty. Rashford a transformat, iar cele 10 minute de prelungire nu au mai schimbat nimic. PSG joacă din nou degeava din martie încolo, fiind eliminată din Champions League, iar titlul intern practic este adjudecat de anul trecut.

  • PSG: Buffon – Kehrer (Paredes 70), Thiago Silva, Kimpembe, Bernat – Veratti, Marquinhos – Dani Alves (Cavani 90+4), Draxler (Meunier 70), Di Maria – Mbappe.
  • Manchester United: De Gea – Lindelof, Bailly (Dalot 36), Smalling, Shaw – Young (87 Greenwood), McTominay, Fred – Pereira (Chong 80), Lukaku, Rashford.