Convorbirea telefonică a prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu premierul bulgar Boyko Borisov

0
394

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut ieri, 6 martie, o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, la inițiativa acestuia.

Premierul Boyko Borisov a reliefat rolul României în lupta pentru constituirea statului bulgar modern și a mulțumit doamnei Prim-ministru pentru contribuția adusă de poporul român. De asemenea, a felicitat-o pentru preluarea funcției de prim-ministru.

Înaltul demnitar român a adresat felicitări cu ocazia Zilei Naționale a Bulgariei (3 martie 1878 – semnarea Tratatului de la San Stefano, care a marcat sfârșitul războiului din 1877-1878 și prin care s-a constituit statul bulgar modern) și a amintit despre legătura româno-bulgară și aspirațiile comune ale celor două popoare. A vorbit totodată despre nivelul excelent al relaţiei bilaterale între România și Bulgaria, care poate fi caracterizată drept un „parteneriat aprofundat” și importanța continuării dezvoltării acesteia.

Cei doi demnitari au discutat despre organizarea unei noi întrevederi cvadrilaterale a prim-miniștrilor României, Bulgariei, Greciei și a președintelui Serbiei, a unei întrevederi bilaterale, a ședinței comune de guvern România-Bulgaria. De asemenea, printre subiectele abordate în cadrul convorbirii telefonice, se numără creșterea interconectivității rutiere între cele două state și schimbul de bune practici.

Prim-ministru Viorica Dăncilă a adresat felicitări pentru modalitatea de exercitare, până în prezent, a președinției Consiliului UE, subliniind că România susține prioritățile președinției bulgare și apreciază sublinierea, de către Bulgaria, a importanței perspectivei europene a Balcanilor de Vest.