Programele  de  protejarea   mediului,  intrate  în linie dreaptă

0
657

La începutul lunii ianuarie,  Garda Naţională de Mediu,  în  parteneriat cu „Let’s  do it Romania”, a  lansat  concursul  „Let’s  Be Eco”,  competiţie  adresată  unităţilor de învăţământ din  mediul rural, în scopul  reutilizării şi protejării mediului înconjurător.  Obiectivul  acestui concurs constă în distribuirea unor  calculatoare/laptop-uri şi birouri alocate în urma  disponibilizării, în  unităţile din mediul  rural. Judeţul Dolj face parte  integrantă  din  program,  mai multe instituţii fiind cuprinse în  proiect.

curateniePentru  a putea fi  oferite unităţilor  şcolare, Garda  Naţională  de  Mediu (GNM) a disponibilizat câteva  sute de calculatoare  şi  laptop-uri, aflate  în plină stare de funcţionare, în  scopul utilizării de  către elevi. Acţiunea vizează promovarea conceptului de economie circulară, care susţine dezvoltarea sustenabilă şi diminuarea risipei, prin consumul raţional de resurse. Prin disponibilizarea unor echipamente aflate  în dotarea instituţiei, GNM încurajează un model  funcţional de  recuperare şi valorificare a  resurselor, prin prelungirea duratei de viaţă a echipamentelor electronice. În competiţie  sunt  înscrise  649 de şcoli din toate  judeţele ţării,  numărul acestora reprezentând 21%  din  totalul naţional.  În concurs au intrat şcoli din tot spectrul educaţional, inclusiv  una  specială (Şcoala de detenţie de la  Tichileşti – jud. Brăila). Elevii  din unităţile înscrise  în  concurs  au trimis peste 25.000  de lucrări originale create din materiale reciclabile, având ca temă mediul  înconjurător. Următoarea etapă  se va desfăşura  până pe 9 martie  şi  va consta  în evaluarea producţiilor oferite.

Echipamente  IT, pentru câştigători

curatenie 1După desemnarea câştigătorilor şi odată cu publicarea clasamentului final, într-o primă  etapă,  vor fi acordate 500  de laptop-uri   unităţilor câştigătoare, cu  posibilitate de suplimentare, în  funcţie  de  materialele disponibile. „Ideea de  a oferi şcolilor din mediul  rural  echipamente  disponibilizate  susţine  principiul  „Zero – Waste – zero  deşeuri”, care a generat conceptul economiei circulare. Plecând de  aici, am decis  ca  toate  calculatoarele funcţionale  rămase în   dotarea instituţiei ,  după  achiziţionarea  unora noi,  prin intermediul  fondurilor  europene,  să  fie reutilizate,  în beneficiul  elevilor din zonele defavorizate”, a  precizat Bogdan Trif, comisar general al Gărzii  Naţionale  de  Mediu.  La  rândul său,   Adrian Coşuleanu, reprezentantul  „Let’s  Do  It  România”, a  declarat:  „Proiectul este, deja, unul  de  succes.  Numărul foarte  mare   de şcoli  dornice să participe a întrecut toate aşteptările noastre.  Vom transforma acest proiect  într-un program  de  sprijin  al  şcolilor la  nivel naţional  şi  îl vom extinde,  începând din  luna martie.  Dorim să aducem un  sprijin real la  susţinerea  educaţiei  în România şi la dezvoltarea  responsabilă  a  elevilor. Exemplul partenerilor de  la  Garda  Naţională de  Mediu va  fi promovat în   toate  instituţiile  din  ţară, ca  model de  bune practici.  Sperăm să  avem cât  mai multe  părţii  cooperante în program”.

Doljul este implicat

curatenie 2Aşa  cum am  mai amintit, judeţul  Dolj face  parte integrantă din acest proiect, mai multe  unităţi de  învăţământ  fiind cuprinse în program.  Vorbim  de  şcolile gimnaziale  din  Almăj,   Apele Vii,   Breasta,  Castranova,  Coşoveni, Coţofenii  din Faţă,  Gherceşti, Ghidici,  Ghindeni,  Predeşti, Murgaşi,  Mischii, Greceşti, la  care se adaugă  Liceul Teoretic  „Gh.  Vasilichi”  fiind Cetate, Şcoala Profesională din Valea  Stanciului,  şi structura şcolară  din Rast.   „Cred  că  putem  vorbi despre o  iniţiativă  foarte bună.  Noi vom da  tot sprijinul nostru unor astfel de  iniţiative,  deoarece  nimeni  nu  poate  fi insensibil  la  ceea  ce înseamnă protejarea  mediului.  Ajutorul  va  fi  , dacă se  poate  spune  aşa,  neprecupeţit, iar colaborarea cu  astfel  de  instituţii,  în această  speţă  Garda de Mediu şi  Asociaţia „Let’s  Do It  România”,  este binevenită.   Atât elevii,  cât  şi  cadrele didactice,  ca  să nu  mai  vorbim  de  populaţie  au  de  câştigat”, a  precizat prof.  Simona  Chiriţă, inspector  pentru activităţi  extra-curriculare   în cadrul  Inspectoratului  Şcolar Judeţean  Dolj.  Conform  unei statistici, judeţul Dolj  se află  pe  primele locuri în România, în ceea  ce înseamnă  implicarea  în acest  program,  doar comunităţile  din Iaşi,  Bacău, Suceava, Galaţi,   Bihor  fiind  peste  zona  noastră.